

BISCUIT.RO | Câteva tipuri de consumator de HoReCa în 10 idei mari și late
Tipuri de consumator HoReCa | Un studiu din care a rezultat o galerie de zece profile de consumator de restaurant, o contribuție mică la un proiect mai amplu de educație.


Tipuri de consumator HoReCa | Un studiu din care a rezultat o galerie de zece profile de consumator de restaurant, o contribuție mică la un proiect mai amplu de educație.


În loc de bilanț | Despre soarta conceptului de fine dining, căruia i se cântă prohodul prin publicații prestigioase în ultima vreme.


Un malentendu culinar după altul | Umblând noi anul acesta ba prin sate și orașe, ba prin studii, cărți și cercetări, ne-am poticnit uneori în termeni, nu în farfurii.


De ce ai schimba o rețetă bună? Aș susține legea interzicerii reinterpretării stupide și aș trimite la cursuri de gătit și gândit pe cei ce umblă fără rost la rețete consacrate.


Forme de storytelling și shameless brainwashing „Ce tare! Ce chestie, nu știam că poți să-l faci așa. E bun!” „Ce anume?”, întreb eu. „Mărul asta confiat”, îmi răspune tânărul din


Nu-i prost cine cere… Omul care nu știe să gătească nu știe să se protejeze împotriva înșelăciunii. Omul care nu știe ce plătește nu știe ce mănâncă și nici ce ar trebui să primească de banii lui.


Sarmale | Mama mea gătește foarte bine dar această nu o plasează automat în dreapta lui Zeus Sarmalagiul sau pe tronul Adevăratului Cozonac.


Adriana Sohodoleanu: Look how far we’ve come | Azi avem cofetării mono-produs și nu crâcnește nimeni când intră în Love you choux sau la French Revolution.


BISCUIT.RO | Ferește-mă, Doamne, de prieteni!: Deși iubim MBS și nu concepem sarmalele fără, mămăliga este pentru noi o dovadă a sărăciei și înapoierii; tot grâul e fruntea, deși porumbu-i temelia, și nu de ieri, de azi – prin secolul XIX, unii intelectuali duceau campanii pentru înlocuirea culturilor de porumb cu grâu sau soia.


Storytelling gone wrong | Ți se promit „senzații gustative neobișnuite”, ești invitat să pășești „într-un univers plin de arome sofisticate, unde vei fi fermecat” și unde, inevitabil, descoperi „magia delicateselor”, o „magie în straturi împletită special pentru tine” căci, nu-i așa?