

Aluaturi pe pâine
Magazinele care încearcă să facă din pâine o artă, axându-se strict pe domeniul ăsta, sunt încă la început. Unul dintre ele se găseşte chiar în Centrul Istoric, în mijlocul vânzolelii de pe Smârdan: La Pâinărie.
Citește cele mai noi articole de pe site


Magazinele care încearcă să facă din pâine o artă, axându-se strict pe domeniul ăsta, sunt încă la început. Unul dintre ele se găseşte chiar în Centrul Istoric, în mijlocul vânzolelii de pe Smârdan: La Pâinărie.


Îmi place în Bulgaria pentru că e aproape, ieftin şi se mănâncă bine. La Balcic, Veliko, Albena, Ruse, Varna, Nessebar şi Arbanassi au aterizat multe farfurii pline care-au decolat minute mai târziu curate ca-n palmă.


Nu ne place să ne repetăm, dar nu avem încotro: trebuie să îngroşăm rândul cronicilor de bine la adresa restaurantului bulgăresc Balcic.


Intrând în Barka, mintea îmi zbura doar la aromele bucătăriei indiene. Uitasem însă că am un nas înfundat de câteva zile. Am cerut miel cu sos de cardamom, orez prăjit cu ardei iute şi îngheţată indiană.


Când am sunat prima dată la Frufru, la capătul celelalt al telefonului era o persoană care-mi dădea impresia că vrea să ne împrietenim. Îmi explica despre prospeţimea alimentelor şi despre modalităţile de preparare ca un gurmand înfometat.


MJU este un restaurant deosebit. Vei zice că acesta este un clişeu, dar câte restaurante care îmbină cu succes bucătăria asiatică, cu cea franţuzească, în nişte porţii delicioase, poţi enumera fără să te gândeşti prea mult?


Vegetarienii ar trebui poate să se orienteze către altă pagină, pentru că mai jos urmează o odă în metru burtic la adresa cărnii: restaurantul-măcelărie OSHO, un punct de reper pentru carnivorii cu pretenţii.


Se spune că oraşul se vede altfel de sus, iar asta e numai bine atunci când vrei să schimbi felul în care ieşi la o cafea. Cei ce vor variaţiie în zona de lounge au acum Sky Bar, primul roof-bar din România.


Pe locul în care înainte era cinematograful Viitorul, s-a deschis de câteva luni un club tare simpatic. Wings, pe numele lui, merită măcar o vizită, pentru a te convinge de potenţialul lui (măricel, dacă nu luăm în considerare zona mai degrabă dubioasă în care se află).


La Rockstadt începe un nou proiect – CenaKLUbul Tiuk!, care va debuta pe 16 octombrie 2011, cu un eveniment de excepţie: o întîlnire cu Doru IONESCU …


Când simţi că viaţa ta a luat-o pe un făgaş greşit, că ţi-ai pierdut speranţa, sau când pur şi simplu ţi-e foame, mergi pe Str. Speranţei. Aici vei găsi un restaurant roz cu pereţi roz, notă de plată roz şi, desigur, cu mâncare roz. Care se numeşte, da, sigur, cum altfel, “La vie en rose”.


Pizza mea preferată (când am chef să mănânc în civilizaţie, pentru că dacă e vorba de pizza de devorat la domiciliu, cea mai bună e fără îndoială cea de la Vechia Napoli) iese din cuptorul de la Trattoria Verdi.