Ce-mi place însă cel mai mult din meniul bulgăresc este omleta tradiţională numită Mish Mash. Ea se obţine cam aşa: se căleaşte ceapa în tigaie, se adaugă ardei copţi şi bucăţi de roşii proaspete, iar după ce dumnealor se înmoaie bine, se adaugă oul bătut cu brânză moale de capră. Rezultă un fel de scrob aromat care merge numai bine cu o pită bulgărească coaptă cu telemea sfărâmată pe deasupra.
Când mi se face dor de Mish mash şi n-am vreme să dau o fugă la Balcic în Bulgaria, mă opresc pentru un prânz la restaurantul Balcic din Dorobanţi. Au de toate, şi supa rece Tarator, şi deserturi cu nuci, şi chiftele de dovlecei, totul cu iaurt gras şi rece. Serviciul e (destul de) prompt, terasa acoperită e răcoroasă. iar preţurile-s cumincioare. Poftă mare!





