Se spune că oraşul se vede altfel de sus, iar asta e numai bine atunci când vrei să schimbi felul în care ieşi la o cafea. Cei ce vor variaţiie în zona de lounge au acum Sky Bar, primul roof-bar din România.
Situat pe terasa unei clădiri din zona Dorobanţi, zonă recunoscută pentru cafenele care de care mai ochioase şi mai cochete, conceptul a prins repede la clientela medium-high care caută noi zone de relaxare. Cu o capacitate de 80 de locuri, Sky Bar impresionează prin design-ul unic, futurist şi prin atmosfera specială.
Ziua, priveşte oraşul şi încearcă patul cu apă, iar noaptea pregăteşte-te de petreceri „la înălţime”. Meniul celor de la Sky Bar include preparate rafinate, cocktailuri şi alte băuturi, cum îi şade bine unui bar de Dorobanţi. E musai să încerci o salată sau o brownie aşa cum nu ai mai mâncat până acum sau un smoothie de kiwi şi o specialitate de cafea.
E clar că nu vei ocoli varietatea de cocktailuri cu care te încântă barmanii în pahare de toate formele şi combinaţiile surprinzătoare.





