Pizza mea preferată (când am chef să mănânc în civilizaţie, pentru că dacă e vorba de pizza de devorat la domiciliu, cea mai bună e fără îndoială cea de la Vechia Napoli) iese din cuptorul de la Trattoria Verdi.
M-am gândit săptămâni la rând dacă e cazul să povestesc despre pizza de la Verdi, pentru că dacă o să dea toţi cititorii iama s-o guste, s-ar putea să nu mai găsesc o masă de două persoane la nefumători când am eu chef.
Din fericire pentru voi, nu pot ţine un secret prea multă vreme. Pizza asta e prea bună s-o ţin doar pentru mine. E bună pentru că are blatul subţire şi crocant, pentru că Prosciutto e funghi are prosciutto adevărat, nu şuncă de supermarket, pentru că ciupercile sunt proaspete şi doar uşor coapte pe blat, pentru că mozarella e cât trebuie de elastică, pentru că pizza vine în maximum 10 minute, iar imediat în urma ei soseşte un ospătar amabil care îţi împrăştie peste farfurie piper negru proaspăt măcinat, dintr-o râşnită uriaşă, ca-n filme.
Berea la draft e rece, oamenii-s amabili şi rapizi în toate dintre cele patru trattorii Verdi din Bucureşti (Alba Iulia, Piaţa Amzei, Herăstrău, Aviatorilor), locul e prietenos, clienţii vorbitori de limbi străine.
