Vegetarienii ar trebui poate să se orienteze către altă pagină, pentru că mai jos urmează o odă în metru burtic la adresa cărnii: restaurantul-măcelărie OSHO, un punct de reper pentru carnivorii cu pretenţii. Aici îţi alegi singur din galantar bucata de carne pe care vrei să o iei acasă, iar dacă nu mai ai răbdare până acasă, bucătarul ţi-o găteşte chiar în faţa ta.
Carnea provine de la vaci crescute doar cu hrană naturală şi tăiate în abatoarele proprii, aşa încât carnea e delicioasă faţă de ce găsim în magazine. Porţiile generoase, care pot ajunge şi până la 600 de grame, nu sunt gătite pretenţios: accentul se pune pe calitatea cărnii şi nu pe cât de mult durează să o pregăteşti.
Apropo de asta, restaurantul merge pe filozofia produsului proaspăt, însă dacă vrei, carnea poate fi supusă unui tratament de „aging” (de maturare), care însă te va costa mai mult. Preţurile încep de la circa 50 de lei/porţie şi pot sări bine de 150 de lei, ca să nu mai spunem că nu te poţi apropia de o masă aici fără să faci rezervare cu măcar o săptămână înainte.
Vei vedea însă că OSHO dă uşor dependenţă.





