Repetiție pentru un teatru mai bun | Repetiție pentru o lume mai bună
„Repetiție pentru o lume mai bună”, de Radu Afrim, spectacol care a avut premiera pe 18 martie, în Sala Mare a TNB, e o punere în scenă de excepție.
Forța dramaturgică a montării – corolar al pluriversului artistic, gestual și chiar fonetic închipuit de un regizor nonconformist precum Radu Afrim – transformă spectacolul în evenimentul scenic al lunii și al anului.
Reușita încununează munca unui regizor singular, ale cărui obsesii pentru artele vizuale ies rafinate la rampă, și de această dată, grație colaborării cu scenografa Irina Moscu.
Și a unei echipe actoricești remarcabil sudată (Marius Manole, Istvan Teglas, Natalia Călin, Raluca Aprodu etc) și deschisă la minte, cu toleranță la „implanturile” din afara colectivului; a unui text excelent – e meritul lui Radu Afrim de a fi citit printre rânduri potențialul dramatic din romanul jurnalistului devenit scriitor pe bune Mihai Radu.
Iar faptul că dramatizarea a fost realizată de jurnaliștii Mihai Radu și Ionuț Sociu aduce pe prima scenă românească o „fotografiere” exactă, documentată, obiectivă, necruțătoare a realităților din societate.
„Repetiție pentru o lume mai bună” consacră în teatrul românesc de azi cultura queer („Sunt gay?”. „Nu, hipsteri cocalari”, sună două replici de un comic uriaș din spectacol).
Ambițioasa punere în scenă investighează structurile de gen și de sexualitate în societate, precum și rolul persoanelor queer (pe lângă scenele de sex, inclusiv mimarea unui act oral, între persoane de același gen, sunt secvențe de fetișism pentru picioare, sado-maso, travesti etc).
Așa se naște și unul dintre cele mai gustate momente: dansul cuplului Slavic – Gelu (excelent tandem, Emilian Oprea și Ciprian Nicula!), referință culturală transparentă la momentul conceput de Almodovar în „Amanții pasageri”, cu secvența de dans a trioului de stewarzi pe piesa disco transformată în imn gay, „I Will Survive”.
Alt moment de divertisment pur – Afrim obișnuiește să ne ofere guri de aer în spectacole în care tensiunea dramatică e sufocantă – e tot rodul coregrafiei fascinante semnată Flavia Giurgiu: Raluca Aprodu, evoluând cu siguranță și grație de gimnastă olimpică în proba de sol. Imaginea cu Raluca Aprodu răstignită de la finele momentului e bântuitoare.
În „Repetiție pentru o lume mai bună” ne întâlnim încă o dată cu un Marius Manole care ține spectacolul. Umple ditamai scena stând simplu, în picioare, desculț, doar cu o țigară, așa cum Chaplin mai avea nevoie pentru o comedie doar de un polițist și de un copac. Artist până-n prăsele, adecvat scenei, Manole e unic, pentru că nu mai are nimic de demonstrat și atunci își poate vedea liniștit de actorie.
Se poate discuta mult și bine despre „Repetiție pentru o lume mai bună”. Ceea ce rămâne indiscutabil este următorul fapt: spectacolul e o esențială repetiție generală pentru un teatru mai bun.
Text de Horia Ghibuțiu | Jurnal de Bucureștean
