Spectacolul „Nicio pastilă magică” este un act cultural despre demnitatea umană.
Pe o platformă ridicată pe scenă la care duc niște rampe, sub ochii noștri, ai celor atât de orientați în acest mileniu către sine și către admirația reflectată din social media, dintr-o țară în care dizabilitatea a ajuns să fie asociată cu neputința și întoarce privirile celor fără nevoi speciale, se desfășoară spectacolul „Nicio pastilă magică”.
E regizat cu mână sigură de Laurențiu Rusescu, cel care reușește să ne facă nu de puține ori să și râdem la punerea în scenă a unui text zguduitor, al lui Christian O’Reilly, inspirat din viața reală a activistului pentru incluziune socială Martin Naughton, despre cei care nu sunt ca noi.
Izbucnim în râs cu toate că cele înfățișate sunt tragice, întrucât, așa cum remarcă Aoife Barry în publicația irlandeză „The Journal”, în cronica acestui spectacol, „deși tema generală este una serioasă, O’Reilly subliniază că nu este o piesă sumbră sau excesiv de serioasă. La fel ca Martin Naughton, este plină de viață și energie. «Este o poveste cu adevărat distractivă, amuzantă, sper că emoționantă, surprinzătoare și neașteptată», a spus O’Reilly”.
Din același articol despre culisele montării irlandeze, mi-a reținut atenția următorul pasaj: „O’Reilly nu are un handicap și a discutat cu Naughton despre faptul că ar fi trebuit să fie el cel care să-i spună povestea. «Martin mi-a răspuns: există un singur motiv pentru care ar trebui să o spui – pentru că vrei să o spui». Apoi a întâlnit-o pe Jane Daly de la Irish Theatre Institute, care l-a întrebat ce poveste nu a spus, dar îi era teamă să o spună”.
Cred că e momentul să felicit TNB pentru prima punere în scenă a acestui text provocator în afara Irlandei, precum și pentru altă premieră curajoasă, întâiul spectacol din România cu distribuție mixtă, compusă din actori profesioniști și actori-amatori cu dizabilități motorii.
Sigur, în fond, asta e una dintre misiunile unui Teatru Național – să aibă spectacole incluzive, să lanseze conversații în jurul unor subiecte sensibile. Depinde însă mai ales de felul în care sunt făcute – „Nicio pastilă magică” e montat ca la carte, așa cum sunt și prestațiile actoricești din varianta de distribuție la care am asistat eu, cu vârfuri ale scenei românești precum Raluca Aprodu, Marius Manole sau Alexandru Potocean (participare video).
În cele din urmă, „Nicio pastilă magică” e mai mult decât un spectacol tulburător, o înveșmântare artistică a unui subiect societal. E un test de empatie dat publicului. Cele trei chemări la rampă și ropotele de aplauze sincere de la sfârșitul reprezentației la care am fost indică faptul că publicul – adesea superficial, nepăsător, cu telefonul deschis – a trecut testul.
Text de HORIA GHIBUȚIU | TEATRU
