Câini pe două picioare și pe patru

Jurnal de bucureștean: Câini pe două picioare și pe patru

„Yen” la TNB e un spectacol mușcător, tânguitor și care te va urmări credincios

N-am un cuvânt pentru a descrie „Yen”, de Anna Jordan, în regia lui Ciprian Chiricheș, noua premieră din cadrul Programului 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști independenți.

Ar putea fi o o carență lexicală, dar adevărul e că pur și simplu nu există un termen care să descrie opusul antropomorfizării din piesa britanicei care, în 2013, a luat cu această piesă renumitul premiu Bruntwood pentru dramaturgie. „Yen” e o lovitură de teatru vizibilă pe tot parcursul piesei scrise de Anna Jordan, care recurge la inversul unei personificări.

Printr-o creativă răsturnare a unei figuri de stil uzuale, atribuie oamenilor, pe care la montare îi putem vedea în carne și oase, însușiri câinești (patrupedul sechestrat în camera de alături nu poate fi văzut). Doi tineri de pripas, frați vitregi ținuți într-un adăpost impropriu de o mamă în derivă, se joacă împreună, însă și mârâie unul la celălalt, se pot atașa de oricine le arată o urmă de afecțiune, dar pot și mușca mâna care îi hrănește.

„Spectacolul pe care l-am pus cap la cap cu echipa are la bază dorință și speranță. Sper să fie contagioasă și spectatorul să plece, așa cum îmi place mie să ies din sala de spectacol, schimbat, îngândurat, cu mintea la cei dragi”, a precizat înainte de punerea în scenă regizorul Ciprian Chiricheș, chemat la rampă de către actorii care au cules cinstite aplauze la premieră.

Am plecat după „Yen” cum îi place tânărului regizor: schimbat, îngândurat, cu mintea la cei dragi.

Pentru mine, cei dragi înseamnă și mari autori, cum e Milan Kundera, care s-a referit în „Cartea râsului și a uitării” la un cuvânt care lipsește din toate limbile (mai puțin ceha):

„Ce este lítost? E un cuvânt ceh intraductibil. Prima silabă, care se pronunţă lung şi accentuat, aminteşte plânsetul unui câine părăsit. Zadarnic caut pentru sensul acestui cuvânt echivalentul în alte limbi, deşi cu greu îmi pot imagina că sufletul omenesc ar putea fi înţeles fără el. Aşadar, ce este lítost? Lítost e o stare chinuitoare, născută din spectacolul propriei noastre mizerii, descoperită pe neaşteptate”.

„Yen” a fost „lítost”, fiindcă mizeria din Feltham, London Borough of Hounslow, e a noastră, ca specie umană, și am putut descoperi asta prin intermediul unui spectacol remarcabil de bine transpus în limba română (traducerea: Bogdan Drumea).

Regizorul are un merit inconstestabil în a transfera pe o scenă autohtonă această ficțiune britanică, precum și în a urma cadența montărilor „de la mama lor” – prima scenă e deliberat plictisitoare, ca să înțelegem cît de fadă e viața „cățelandrilor”, Bobbie (foarte bun, Mario Monțescu!) e personajul hormonal special creionat pentru a ieși în evidență etc.

Protecția animalelor

În timp ce te uiți la acest spectacol de la Sala Mică a TNB, îți vine să suni la protecția animalelor, cum a amenințat Yen de mila patrupedului, la protecția refugiaților (câinele pe patru picioare a primit numele de Taliban fiindcă e „violent și maroniu”), la protecția copilului, pentru a fi îndepărtată mama denaturată, la protecția consumatorului (dozele de bere n-au o soartă prea bună).

Dar, în final, îți vine s-o suni pe autoare. Nu ca să reclami ceva, ci ca să îi mulțumești pentru raza de soare care pătrunde în cușcă.

» Text de Horia Ghibuțiu | Jurnal de bucureștean

Citește aici și alte texte scrise de Horia Ghibuțiu:

-> Tot ce e mai bun în „Despre oameni, doctori și rinoceri”

-> Testul de empatie pe care ni-l dă TNB

-> Interviu cu cineastul IGOR COBILEANSKI: „Nu prea știu să fac altceva”

-> Interviu cu actrița ESZTER TOMPA: “Atunci când lucrăm, ar trebui să ne asumăm niște riscuri”