Biblioteca Academiei Române vernisează expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII”, în Sala „Theodor Pallady”

Tudor Bărbulescu De Tudor Bărbulescu | Publicat: 4 octombrie 2026
Biblioteca Academiei Române vernisează expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII”, în Sala „Theodor Pallady”


Biblioteca Academiei Române vernisează expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII”, în Sala „Theodor Pallady”

Biblioteca Academiei Române vernisează luni, 5 octombrie 2026, la ora 12:00, expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII”, în Sala „Theodor Pallady” din Calea Victoriei nr. 125.

În deschidere

În deschidere vor lua cuvântul prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, conf. dr. Bogdan Suditu, de la Facultatea de Geografie a Universității din București, și dr. Mariana Radu, specialistă a Cabinetului de Hărți al Bibliotecii Academiei Române și curatoarea expoziției.

Acad. Dimitrie N. Ciotori, una dintre personalitățile culturii românești din perioada interbelică, care a îmbinat activitatea diplomatică, literatura și publicistica într-o epocă marcată de importante transformări politice, a contribuit la îmbogățirea patrimoniului românesc printr-o donație de peste 70 de hărți extrem de valoroase.

Instrument geopolitic și document istoric

Asemenea întregii cartografii europene din secolele XV-XIX, lucrările care reprezintă Principatele Române îmbină arta decorativă cu precizia matematică, harta devenind astfel atât un instrument geopolitic, cât și un document istoric. Aceste opere nu doar că au reprezentat granițele și relieful spațiului românesc, ci au reflectat și modul în care Occidentul descoperea și percepea această zonă aflată la interferența marilor imperii.

Cartografia nu era doar o știință exactă, ci și o artă de prestigiu

Hărțile realizate de marii maeștri europeni – olandezi, germani, francezi sau italieni – se remarcă prin elemente vizuale de o frumusețe rară. Printre numele importante ale cartografiei europene se numără G. Mercator, J. Hondius, G. Gastaldi, Gerard Valk, Iustus Danckerts, H. Moll și John Speed.

Hărțile realizate de marii cartografi europeni reprezintă, astfel, o moștenire culturală de mare valoare, care reflectă schimbările geopolitice și culturale ale spațiului românesc prin intermediul unei arte grafice de excepție.

Expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII” își propune să prezinte publicului, în Sala „Theodor Pallady”, aproximativ 40 de materiale cartografice importante pentru istoria spațiului carpato-danubiano-pontic, provenite din fondul Ciotori.

Întreaga donație, care cuprinde peste 70 de materiale cartografice, va putea fi consultată și în cadrul unei expoziții virtuale pe site-ul instituției, care va fi inaugurată până la sfârșitul acestui an.

Expoziția este deschisă în perioada 5-16 octombrie 2026 și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9:00 și 14:00. Intrarea este liberă.

Contact

Biblioteca Academiei Române

Compartiment Comunicare, Relații Publice

comunicare_media@biblacad.ro

Biblioteca Academiei Române vernisează expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII”, în Sala „Theodor Pallady”

Zile și Nopți

Programul complet al expozițiilor din București îl găsești pe Zile și Nopți

Vezi programul → 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută