Nominalizaţi la Gopo, pe scenele bucureştene
În curând, pe 25 aprilie, vom afla câştigătorii trofeelor Gopo, din cele peste 100 de producţii cinematografice înscrise în competiţie şi, printre categoriile care suscită în mod deosebit interesul nostru, al spectatorilor animaţi de propriile preferinţe, se numără premiile acordate celor mai bune actriţe şi celor mai buni actori din filmele văzute în 2022, indiferent dacă rolurile au fost principale ori secundare.
Cu toate că, probabil, amintirea unora dintre interpretări este încă proaspătă, n-ar fi o idee de lepădat ca, până la aflarea câştigătorilor, să ne revedem actorii favoriţi care acum sunt nominalizaţi la Gopo… live, în spectacolele de teatru în care joacă pe parcursul acestei luni.
Asta, din păcate, nu e valabil chiar pentru toţi, fiindcă unii sunt dedicaţi filmului, deja cu premii Gopo în palmares (Iulian Postelnicu, Bogdan Dumitrache), alţii nu profesează în Capitală, precum Ofelia Popii (Teatrul “Radu Stanca” Sibiu), Mălina Manovici (Naţionalul timişorean) ori Mircea Postelnicu (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), iar o parte sunt abia la început de carieră (Sergiu Smerea, Ana Dumitrașcu, Mara Bugarin).


Chiar şi printre aceştia sunt însă excepţii, întrucât pe reputatul actor-cineast Emanuel Pârvu, nominalizat acum pentru Miracol, îl puteţi vedea, de exemplu, la Teatrul Metropolis, în Ultimii, iar pe tânărul Șerban Lazarovici (Metronom) la Teatrul de Comedie, în montarea UNATC, O noapte furtunoasă.
Dacă am amintit de Teatrul de Comedie, aici le puteţi reîntâlni pe Ilona Brezoianu (Imaculat), în spectacolul Diseară la 7 şi pe Emilia Popescu (Marocco), în Nepotul meu, Veniamin. Emilia este însă actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, aşa că o puteţi urmări zilele astea şi la TNB, în Adio, domnule Haffmann.
Pe scena “Ion Caramitru” a TNB joacă şi Crina Semciuc (Oameni de treabă), în două dintre hit-urile stagiunii, Exil şi Repetiţie pentru o lume mai bună.
Nominalizat la Gopo, tot pentru Oameni de treabă, Vasile Muraru rămâne o prezenţă constantă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, iar în aprilie apare în Astă seară… fără măşti!


Versatilitatea lui Teodor Cucu-Dumitrescu (Marocco) poate fi descoperită la Teatrul Stela Popescu, în recenta premieră Cock, dramedia lui Mike Bartlett, şi în spectacole pentru copii precum Revolta poveştilor, dar nu îl rataţi nici la Centrul Cultural Lumina, în comedia Şcoala nevestelor. Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl) îşi demonstrează şi ea uşurinţa de a schimba registrele în spectacolele de la Teatrul Mic, în care joacă zilele astea: Noapte bună, mamă!, Ţinutul din miezul verii şi, premiera lunii la Mic, Când ploaia se va opri.


Am lăsat la final teatrul Odeon fiindcă ne ocupă o mare parte din agendă, având nu mai puţin de trei actori nominalizaţi la Gopo anul acesta şi cinci spectacole în care îi putem vedea în aprilie, pe Simona Popescu (Om Câine), în Pandorium, pe Ioana Bugarin (Miracol), în Julieta fără Romeo, şi în montarea de dată recentă O casă deschisă, şi pe Cezar Antal (Miracol), în Rebarbor şi Jurnalul lui Robinson Crusoe.
Ca să nu o mai lungesc, până se anunţă premiile Gopo… hai la teatru!
Text de Ioan Big | Opinii
Cover foto – Credit foto: Ionut Dobre




