Rezumat
„Livada de vișini” la TNB: actorii și personajele lui CehovHorațiu Mălăele și arta tăcerilor din „Livada de vișini”
Livada de vișini – TNB
Spectacolul „Livada de vișini”, montat de Horațiu Mălăele la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, readuce pe scenă universul lui A.P. Cehov, într-o interpretare despre fragilitatea umană și confruntarea dintre trecut și viitor. În rubrica „Jurnal de bucureștean”, cronica „Desenându-l pe Cehov” explorează viziunea regizorală, jocul actorilor și forța tăcerilor din această nouă montare.
În „Livada de vișini” de la TNB, Horațiu Mălăele schițează, printr-un desen clasic, o lume muribundă și una pe cale să irumpă
A.P. Cehov a scris „Livada de vișini”, iar oamenii de teatru tot încearcă s-o completeze fiindcă piesa ar rămâne doar un text dacă teatrul nu i-ar întregi imaginea dramatică. Lucian Pintilie i-a pus sigiliul: „istoria unui mod de a muri”. Andrei Șerban a recroit-o: „o comedie, pe alocuri chiar o farsă”. Horațiu Mălăele o desenează: „o glumă tristă despre orbire, o comedie care doare”.
Acest desen – „forma de a colabora cu lumea” aleasă de creatorul și actantul de teatru și de cinema, artistul plastic, scriitorul și ochelaristul năuc din stirpea unui Harold Lloyd – are un profil clasic. Pare schița simplă a firului narativ, dintr-o unică linie, cum crea artistul grafic Saul Steinberg, venit printre noi la Râmnicu Sărat și plecat dintre noi la New York.
„Livada de vișini” la TNB: actorii și personajele lui Cehov
Sigur, în noua montare de la TNB, ia ochii registrul actoricesc. Ofelia Popii, o Ranevskaia princiară, strălucește în logica rolurilor mai mari sau mai mici jucate de când a venit în București și potrivite, piesă cu piesă, într-un joc de puzzle parcă refăcând ascensiunea sa spre cel mai mare rol, cel din „Faust”-ul sibian; Alexandru Potocean compune un Lopahin de amploarea vocii sale; George Ivașcu e un Pișcik desăvârșit, încă o prestație veselă ce face uitat rolul dintr-un guvern de toată tristețea; ca Trofimov, Ciprian Nicula e foarte sus, cum a fost în „O întâmplare ciudată…”, „No Man’s Land” ori „Pădurea spânzuraților”.
Închei înșiruirea cu favoriții mei din montare: Ioan Andrei Ionescu, Lopahin gol-goluț cândva (am consemnat că a fost oportunitatea carierei pe cea mai mare scenă a țării și n-a ratat-o), iar acum Gaev. În vorbele sale, „Gaev al meu, condus cu blândețe de Horațiu Mălăele, opusul categoric al lui Lopahin pe care l-am interpretat la David Doiashvili, este un vas gol care sună a râs înfundat de alcool și mimări ale fericirii și bonomiei”. Și „Firs, lacheu, un moşneag, 87 de ani”, rol cuprinzând toată moșmondeala și prunele din gură ale lui Horațiu Mălăele când imită pe cineva mult mai în vârstă.
Horațiu Mălăele și arta tăcerilor din „Livada de vișini”
În desenul teatral al regizorului sunt relevante și spațiile goale dintre linii. Albul concurează conturul în planul semnificațiilor. E ca în muzica originală a lui Răzvan Alexandru Diaconu, cel care a ascultat cu atenție sufletul personajelor cehoviene. Tot din excelentul caiet-program scos de TNB extrag spusele compozitorului:
„cum surprinzi în muzică poate cel mai important element cehovian: liniștea dintre replici? Prin căutare, încercare și, treptat, purificare. Pleci de la complexitate și ajungi la o simplitate terifiantă pentru un compozitor, dar în același timp sublimă. O muzică în care ceea ce alegi să nu spui este la fel de important precum ce se aude”.
În noua „Livadă”, Horațiu Mălăele a desenat precaritatea condiției umane, ilustrând scăpătarea, deznădejdea, nostalgia, parvenirea, meschinăria, iluziile. Iar în buza premierei ne-a portretizat în clar: „toți se agață de trecut ca de o haină veche, iar viitorul bate la ușă cu securea-n mână”.
Text de HORIA GHIBUȚIU | JURNAL DE BUCUREȘTEAN
Citește și aceste articole Zile și Nopți
Jurnal de bucureștean | „Zborul de la cuib” – imens, la mare
Jurnal de bucureștean | „Zborul de la cuib” – imens, la mare
