VIDEODOME | NIGHT OF THE CREEPS (1986, r: Fred Dekker)

Lansat în 1986, Night of the Creeps, regizat de Fred Dekker, este unul dintre acele filme horror SF care au devenit titluri-cult datorită amestecului de umor negru, zombie și invazii extraterestre. Dincolo de povestea sa neobișnuită, filmul reprezintă o declarație de dragoste pentru cinematografia fantastică și horror, presărată cu referințe la marii cineaști ai genului.

Un omagiu pentru cinematografia horror și SF

Poate că pentru cinefilii din generaţiile ‘VHS’ dezinteresaţi de filmele de serie B, Night of the Creeps nu este altceva decât o comedioară optzecistă de duzină, mai ales că are în distribuţie tineri rulaţi în filmele uşurele destinate adolescenţilor, precum Porky’s sau Weird Science, dar pentru fanii SF şi/sau Horror, (re)vederea sa reprezintă un adevărat regal, întrucât, de la prima şi până la ultima scenă, se constituie într-o celebrare remarcabilă a celor două genuri, fără a fi însă o parodie.

Relevante sunt chiar numele personajelor, ce fac trimitere, cu puţine excepţii – Joe Dante este una dintre acestea -, la cineaşti adulaţi până la data realizării filmului de către consumatorii de “fantezii” ieşite din mainstream, iar lista e foarte, foarte lungă, de la studenţii Christopher Romero (de la George A. Romero… no comment), J. C. Hooper (James ‘Halloween’ Carpenter & Tobe ‘The Texas Chain Saw Massacre’ Hooper) şi Cynthia Cronenberg (David Cronenberg – Shivers, Rabid) până la detectivul Cameron (James Cameron – The Terminator, Aliens), sergentul Raimi (Sam ‘The Evil Dead’ Raimi), agentul Landis (John ‘Thriller’ Landis) şi omul de serviciu Miner (Steve ‘Friday the 13^th’ Miner, cel pentru care Dekker, tot în 1986, scrisese scenariul pentru Zom-Com-ul House.

Actorii și referințele cinefile din Night of the Creeps

Distribuţia, cu excepţia tinerilor, nu este mai puţin adecvată acestui tribut implicit: Tom Atkins (Creepshow, Maniac Cop, Escape from New York), David Paymer (din Drag Me to Hell, al lui Sam Raimi), Bruce Solomon, care debutase în ’73 într-un film cu zombie (Children Shouldn’t Play with Dead Things), Dick Miller (lansat de Roger Corman şi, ulterior, unul dintre actorii preferaţi ai lui Joe Dante, care l-a folosit în Piranha, The Howling şi Gremlins), la care pot fi adăugate cameo-urile, ambele ca zombies, ale make-up artist-ului Robert Kurtzman (intrat în mitologia Pop drept primul care a scos bani din prorpiul buzunar ca să îi comande un scenariu lui… Quentin Tarantino!) şi a colegului său Howard Berger (premiat cu Oscar în 2006 pentru Cronicile din Narnia).

La acestea se adaugă trecerile prin cadru ale fostului asistent a lui Tom Savini la Day of the Dead, clasicul lui Romero, mai exact expertul în F/X Greg Nicotero (The Walking Dead) şi a colegului de facultate de la UCLA a lui Fred Dekker, scenaristul Shane Black (Lethal Weapon, Iron Man 3). Trimiterile nu se limitează doar la acestea, însă e de preferat să le descoperiţi pe cont propriu.

Povestea: paraziți extratereștri și zombie într-un campus universitar

Să spun câte ceva, totuşi, despre poveste. În California anului 1959, vedem într-un intro alb/negru – tributul este reluat mai târziu prin difuzarea Plan 9 from Outer Space din ’59, al lui Ed Wood pe televizorul uneia dintre viitoarele victime – un cuplu de tineri este ucis într-o conjunctură aparte, el orbecăind prin pădure după un container extaterestru picat din cer, iar ea sfârtecată de loviturile de topor a unui psihopat evadat din ospiciu. Urmarea?

Peste 17 ani, poliţistul ce a descoperit cadavrul fetei acuză încă experienţa de vigilante ‘incorect politic’ a urmăririi criminalului şi a trimiterii sale în afara acestei lumi, iar corpul adolescentului infectat de târâtoarele alien este scos din somnul criogenic indus de către doi studenţi ‘boboci’ într-un laborator obscur a unei universităţi (Corman University şi al său ziar studenţesc, “Corman Clarion”, referire evidentă la legendarul autor al lui The Little Shop of Horrors şi The Terror), iar acestea încep să ia în primire pentru incubare tot mai multe gazde umane.

De ce Night of the Creeps a devenit un film-cult

Modelul parazitului E.T. zombificator ce ajunge să controleze creierul a fost reluat ulterior de către James Gunn în subevaluatul Slither din 2006, dar, spre deosebire de cel realizat în secolul XXI, acesta e definit în Night of the Creeps foarte explicit: “Mi-a intrat prin gură şi a pus stăpânire pe creier, nu mai am puls iar inima nu îmi mai bate, sunt mort!”.

Legătura dintre cele două acţiuni cu consecinţe aparent independente? Detectivul traumatizat şi cinic (“What is this? A homicide or a bad B-Movie?”) este cel desemnat cu elucidarea incidentelor din campusul universitar într-un scenariu mult mai dens decât ar putea-o sugera sinteza plot-ului şi care aminteşte de filmul-cult Silent Night, Deadly Night (1984, r: Charles E. Sellier Jr.).

Zombies ca personaje nu sunt neglijate, de la animalele-zombie (clin d’oeil deferent la Maestrul Horror-ului Stephen King, cu al său Pet Sematary, publicat în 1983) până la asaltul asupra căminului fetelor a morţilor-vii în frac, ce îşi târăsc greoi picioarele fără a lăsa din mână halbele de bere, iar toată această nebunie (paraziţi, zombie, criogenie, nebuni sângeroşi şi nave extraterestre, elemente de Pulp şi Noir aparent desuete ş.a.m.d.) este ambalată, culmea!, în mod coerent, sub umbrela unei romantice poveşti de dragoste juvenile.

“Zombies? Exploding heads? Creepy-crawlies? And a date for the formal?… This is classic, Spanky!” Cam astea sunt datele referitoare la Night of the Creeps, un film catalogabil drept post-modernist, care, în ciuda defectelor şi gafelor inerente, îşi conservă aproape intactă prospeţimea ludică cu trecerea timpului.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME

Citește și acest articol Zile și Nopți | VIDEODOME | “SPIRITS OF THE DEAD” (1968, r: Roger Vadim, Louis Malle, Federico Fellini)

VIDEODOME | “SPIRITS OF THE DEAD” (1968, r: Roger Vadim, Louis Malle, Federico Fellini)