VIDEODOME | “PET SEMATARY” (1989, r: Mary Lambert)

„Pet Sematary” (1989), adaptarea romanului lui Stephen King regizată de Mary Lambert, rămâne unul dintre filmele horror memorabile ale sfârșitului de deceniu.

În această ediție VIDEODOME, Ioan Big revizitează povestea familiei Creed, atmosfera neliniștitoare a cimitirului și contribuția muzicii la identitatea unui film despre moarte, pierdere și consecințele încercării de a schimba inevitabilul.

Adaptare fidelă a cărţii maestrului literaturii Horror, Stephen King, dat fiind faptul că scenariul este scris chiar de el însuși, “Pet Sematary” își centrează povestea în jurul familiei Creed, proaspăt mutată într-un orășel de provincie din Maine într-o reședinţă ce are două probleme de… vecinătate: drumul intens circulat, mai ales de camioane de tonaj mare, și cimitirul misterios în care, tradiţional, copiii din zonă își îngroapă animalele de casă decedate, de cele mai multe ori, din cauza mașinilor ce trec pe șosea.

Cimitirul animalelor și atmosfera filmului

Deasupra acestuia se află însă – neștiut decât de localnici – un alt cimitir, de o sacralitate aparte, întrucât aparţine indigenilor Micmac (Mi’kmaq), una dintre primele etnii din Provinciile Maritime Canadiene. Filmul debutează incitant pe muzica lui Elliot Goldenthal (“Frida”, “Interview with the Vampire”) cu un generic ce introduce vizual cimitirul animalelor, structurat straniu prin dispunerea mormintelor în cercuri concentrice și prin detalii care sugerează aportul copiilor (crucea din picioare de scaun, textele și scrisul infantil de pe pietrele de mormânt, etc.).

Church și întoarcerea din morți

Adulţii Creed au din start o stare de neliniște în contact cu localnicii, care, mai filosofi, văd partea plină a paharului… mai devreme sau mai târziu, copiii trebuie să înveţe ce înseamnă moartea (vine și contra-reacţia spontană a fetiţei: “Dar nu e pisica lui Dumnezeu, e pisica mea!“). Fiindcă familia are un pisoi, un British Shorthair în prag de castrare, pe care îl cheamă Church, prescurtare de la… Winston Churchill, care, în timp ce aceasta este plecată la bunici de Ziua Recunoștinţei (mai puţin tatăl), este omorât de un autovehicul și, la indicaţia unui vecin, înmormântat în cimitirul aborigen de unde reapare la scurt timp ca… pisică-zombie.

Semnele începuseră însă să apară prin viziunile bărbatului (Dale Midkiff, mai cunoscut ca actor de televiziune), doctor la Universitate, în coșmarurile căruia este prezent recurent un tânăr decedat tot într-un accident auto și care pare suprinzător de viu, real și determinat să îl prevină de viitoarele pericole. După câteva zile, băieţelul său este la rândul său ucis, iar tatăl Creed se decide să încerce să îl resusciteze pe modelul pisicii, îngropându-l în cimitirul sacru, iar lucrurile nu se opresc aici.

Mary Lambert și adaptările după Stephen King

Precum în majoritatea celorlalte zeci de filme realizate după scrierile lui Stephen King, distribuţia este cvasi-anonimă și nu merită să insist asupra ei, dar trebuie remarcat aportul regizoarei Mary Lambert (la acea vreme autoarea extrem de interesantului şi, în continuare, subevaluatului “Siesta”, din 1987), ce ridică “Pet Sematary” prin talent și inspiraţie – foarte mult joc vizual pe detalii, precum inima apărută în lemn după plecarea familiei în scurta vacanţă – peste media realizărilor…

Mai ales că știm cu toţii că cele mai multe tentative de a-l adapta pe Stephen King în cinema sau pe video au dus la rezultate mizerabile calitativ, inclusiv sequel-ul “Pet Sematary 2” din 1992, asumat tot de Lambert, remake-ul din 2019 sau prequel-ul “Pet Sematary: Bloodlines” din 2023.

The Ramones și muzica din Pet Sematary

Detaliu interesant pentru melomani: două din piesele de pe OST sunt ale uneia dintre trupele favorite ale scriitorului, The Ramones, iar prima dintre ele – compusă special pentru film -, “Pet Sematary”, a devenit unul dintre cele mai importante succese de top ale celebrului grupului newyorkez de Punk, dar a primit și o nominalizare pentru cel mai prost cântec la… Zmeura de Aur.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME

Citește și acest articol Zile și Nopți VIDEODOME | “SPIRITS OF THE DEAD” (1968, r: Roger Vadim, Louis Malle, Federico Fellini)

VIDEODOME | “SPIRITS OF THE DEAD” (1968, r: Roger Vadim, Louis Malle, Federico Fellini)