Zborul de la cuib, cel mai nou spectacol al lui Radu Afrim, produs de Teatrul Național Târgu-Mureș după nuvelele lui Pavel Dan, a ajuns în două seri consecutive la Constanța, în programul SEAS 2026.
Aceasta nu e o cronică a spectacolului „Zborul de la cuib”, bazat pe nuvele de Pavel Dan, regizat de Radu Afrim la Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu” și prezentat în două seri consecutive de vară la Casa de cultură a sindicatelor din Constanța, în cadrul SEAS 2026.
Navetist cultural
E textul funciarmente recunoscător al unui spectator de teatru din București, care n-a putut ajunge la premiera târgumureșeană din iunie, preferând varianta mai la îndemână de a merge la mare, ca navetist cultural ce se află.
Din capul locului, îmi exprim aprecierea pentru SEAS, care include aproape de București spectacole ce se țin departe de orașul în care trăiesc. E și ceva mai ușor de procurat bilete în afara stagiunii – altminteri, precum știți, la Afrim se stă la coadă ca pe vremuri la orice și riști să rămâi cu buza umflată în câteva minute.
Produs de Radu Afrim
„Zborul de la cuib”, cel mai nou spectacol produs de Radu Afrim, e imens – și nu-i o referință facilă privind durata montării. Între noi fie vorba, citesc amuzat cum unii spectatori îi cer versatului și prolificului regizor să-și scurteze spectacolele. Mai că-mi vine să scriu: dragă Radu, nu mai bine faci și niște conspecte ca ale inteligenței artificiale pe Google, să-i satisfaci pe presupușii cunoscători de teatru cu deficit de atenție?
„Zborul” e un spectacol deosebit de mare nu doar pentru că aduce pe scenă zeci de actori, cam toți de la Naționalul mureșean, incluzându-l pe Nicu Mihoc, laureatul rolului principal masculin la Gala UNITER, cărora li s-a adăugat o feblețe a regizorului – și a cronicarului, dacă îi e permis – Natalia Călin.
Proporțiile „Zborului” cuceresc și obsedează deoarece spectacolul e, în fond, o giruetă amplasată la o altitudine amețitoare, măsurând artistic și științific vremurile de acum un veac, așa cum au fost percepute de un scriitor uitat injust și repaginate scenic de marele regizor al Ardealului.
Fele apă, jumătate viz
Nu avem – și nici nu ne trebuie – un restaurator al Ardealului mai cinstit decât Radu Afrim, arheolog, lingvist și antropolog nepereche al suflării, al rostirii și al simțirii din acel spațiu. Ca restaurator, e și echidistant – „fele apă, jumătate viz”, cum se zice bilingv pe acolo: a făcut spectacolul anului cu secția maghiară a Naționalului mureșean, acum și-a trecut în cont o performanță ce nu poate scăpa UNITER-ului cu secția română. Așa cum, în trecut, a montat și „Pădurea spânzuraților”, și „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”.
Am citit, știu că și dumneavoastră pierdeți timp cu comentariile de pe Internet, inclusiv reproșuri că ardelenii nu-s așa cum îi înfățișează Afrim. Vezi Doamne, n-ar fi „hapsâni și răi cum sunt oamenii” – așa scrie Pavel Dan în „Urcan bătrânul”. Greșit! Ardelenii sunt fix cum sunt prezentați de unul care îi și cunoaște, îi și înțelege profund. Era neardelenește și nedrept să apară altfel.
Or, Radu Afrim e și ardelean, și drept.
Fotografii © Marian Adochiței
Text de Horia Ghibuțiu | Artă&Cultură
Citește și:
CLIN D’OEIL | RADU AFRIM: “Prefer să vorbesc despre anotimpuri decât despre timpuri”
https://zilesinopti.ro/2025/10/11/clin-doeil-radu-afrim-2025/
