Începe o nouă stagiune la Teatrul de Comedie!
Teatrul de Comedie anunță deschiderea stagiunii 2026/2027, cu premiera spectacolului Avarul, o adaptare liberă după Molière, cu un text semnat de Sebastian Filcea și regizat de Mihai Bendeac.


Avarul, primele reprezentații
„Nu vreau să subliniez singurătatea ontologică a avarului, ci să devoalez cât de ridicol și de zgomotos este un om care își iubește cutia cu bani mai mult decât propria familie sau decât viața însăși”
— spune regizorul Mihai Bendeac despre personajul central al spectacolului, micul burghez Harpagon.


Spectacolul îi va avea în distribuție pe George Ivașcu, Matei Arvunescu, Lucian Ionescu, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Liviu Pintileasa, Mihai Bendeac, Vlad Drăgulin, Andreea Alexandrescu, Delia Nartea, Mihaela Teleoacă, Marius Drogeanu, Gloria Găitan, Ștefan Voicu, Șerban Georgevici și Theodora Stanciu.
Muzica spectacolului este compusă de Mihnea Irimia, costumele sunt realizate de Hilke Muslim, iar decorul de către Iuliana Vîlsan.
Premierele stagiunii
Printre cele cinci premiere ale acestui nou sezon teatral se numără și textele care au marcat repertoriul Teatrului de Comedie: Soldatul Švejk de Jaroslav Hašek, în regia Adei Milea și Colivia cu nebune de Jean Poiret, spectacol regizat de Răzvan Mazilu.
Acestora li se vor adăuga alte două spectacole: Regnuri, scris de Alex Gorghe și regizat de Alex Ianăși, spectacol de disertație, produs de UNATC și inclus din această toamnă în repertoriul teatrului; și Nuntă în Oaș de Anca Munteanu, în regia Luizei Dabija, proiect câștigător al concursului Comedia ține la TINEri, ediția 2024.


Programul complet al spectacolelor lunii septembrie va fi disponibil pe site începând cu 29 august, ora 12:00, și va include titlurile noi din repertoriu, dar și spectacolele consacrate, printre care: Lirda, text și regie Leta Popescu, Trei surori, în regia lui Dragoș Huluba, Bani din cer, de Ray Cooney, în regia lui Horațiu Mălăele și Hello, Ceaușescu!, regizat de Matei Lucaci-Grünberg.
Biletele vor fi puse în vânzare tot pe 29 august, pe site-ul Teatrului de Comedie: www.comedie.ro


Descoperă ce se întâmplă în oraș
Programul spectacolelor de teatru din București este acum pe Zile și Nopți




