Noaptea Campusului Deschis revine cu a patra ediție la Universitatea Politehnica Timișoara!
Laboratoare interactive, expoziții de artă, muzică, ateliere
„Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările!” este mesajul care însoțește, încă de la început, Noaptea Campusului Deschis, ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediție.
Experiență interactivă
Sâmbătă, 3 octombrie, începând cu ora 18:00, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze un spațiu universitar transformat într-o experiență interactivă, unde știința devine accesibilă tuturor prin experimente live, arta ridică întrebări prin expoziții inedite, iar comunitatea se reunește în jurul ideilor prin ateliere creative.
Peste 30 de laboratoare din cadrul a 10 facultăți, 4 expoziții de artă, muzică, ateliere și multe alte surprize vor fi accesibile gratuit publicului.
„Faptul că Noaptea Campusului Deschis a ajuns la cea de-a patra ediție și că există deja un public care o așteaptă, este pentru noi un semn că am reușit să transformăm această inițiativă într-o experiență care contează pentru comunitate. Am văzut cum evenimentul crește, atât ca diversitate, cât și ca mod în care oamenii se raportează la universitate. Și de data aceasta, pe lângă laboratoarele interactive și expozițiile de artă cu care v-am obișnuit, aducem câteva surprize. Cred că vedeta acestui an va fi deschiderea oficială a Casei Mühle, loc de patrimoniu al orașului, pe care îl vom activa în moduri neașteptate.
Ne bucură foarte mult că reușim să găsim, la fiecare ediție, noi legături între domenii care la prima vedere par foarte diferite și să le transformăm în experiențe accesibile unui public atât de divers.”, spune Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar al Universității Politehnica Timișoara.
Sub semnul întrebării
Electricitate și energie, chimie, construcții, mecanică, informatică, electronică, comunicare și management sunt câteva dintre domeniile care pot fi descoperite dincolo de manuale și săli de curs. Laboratoarele devin spații în care știința poate fi privită de aproape, testată și, mai ales, pusă sub semnul întrebării.
Expoziții precum „Generations Numeriques” și „Future Days” explorează întâlnirea dintre artă, tehnologie și felul în care este imaginat viitorul. Spațiile vor fi activate prin diverse ateliere creative și interactive.
Cum arată o universitate atunci când nu mai este doar locul în care se țin cursuri, ci devine, pentru o seară, un spațiu cultural deschis tuturor? Un student poate ajunge într-un laborator pe care nu l-a mai văzut vreodată, un copil poate descoperi că știința nu arată întotdeauna ca într-un manual, iar un fost student poate reveni într-un loc care între timp s-a schimbat. Campusul devine, pentru câteva ore, un spațiu comun al tuturor generațiilor.
Noaptea Campusului Deschis este un eveniment finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și sprijinit de Banca Transilvania.
Instagram: instagram.com/upt.campus.creativ
Facebook: facebook.com/upt.campus.creativ
TikTok: tiktok.com/@upt.campus.creativ


Citește și aceste articole Zile și Nopți
-> Interviu | Ce înveți după o drumeție de 700 de kilometri? Anca Iosif, despre libertate, frici și „Împăcare pe Via Transilvanica”
Uneori, ca să te întorci la tine, trebuie mai întâi să pleci. Să lași în urmă orașul, zgomotul, rutina și toate acele comparații care îți spun, mai mult sau mai puțin discret, că ar trebui să fii în alt loc al vieții tale. Pentru jurnalista Anca Iosif, plecarea a însemnat peste 700 de kilometri parcurși pe Via Transilvanica, cu rucsacul în spate și cu suficient timp cât să nu mai poată evita întrebările pe care amâna să și le pună de ceva vreme.
Din această călătorie s-a născut Împăcare pe Via Transilvanica, debutul său editorial, o carte despre mers și natură, dar mai ales despre libertate, frici, așteptări și sentimentul că ceilalți „au luat-o înainte”. Pe drum, printre păduri, sate, stâne, căldură, praf și oameni întâlniți întâmplător, Anca descoperă că nu există neapărat un ritm corect în care trebuie trăită viața. Există doar propriul drum și, poate, curajul de a-l urma.
Am vorbit cu Anca Iosif despre ce înseamnă să pleci singur la drum, despre România văzută la pas, despre comparațiile care ne consumă și despre liniștea pe care o găsim uneori abia atunci când încetăm să mai alergăm după ea.
Descoperă ce se întâmplă în oraș
Evenimente în Timișoara




