“ALL IS LOST” (2013, r: J.C. Chandor)
În urma unui impuls de moment, provenit probabil din frustrarea că n-am ajuns încă să văd marea anul ăsta, am hotărât să-mi încerc norocul în zona dramelor cu foarte multă apă şi valuri, astfel încât m-am oprit asupra lui “All Is Lost”, cu toate că cel mai recent film regizat de J.C. Chandor, “Kraven the Hunter”, nu m-a făcut să debordez de entuziasm.
În fine, să trecem la povestea care se petrece în Pacific, la 1700 de mile marine de cel mai apropiat petec de pământ. Adormit legănat de valuri la bordul velierului său, Robert Redford este trezit brusc de apa care năvăleşte în carlingă printr-o spărtură creată de impactul neaşteptat cu un container de adidaşi chinezeşti căzut, probabil accidental, de pe un trailer.
Toate instrumentele de navigaţie şi cele electronice devin inutilizabile, inclusiv radioul, aşa că “bătrânul” se trezeşte singur… cu marea (uitaţi-l însă pe Ernest Hemingway, fiindcă o asociere cu acest film nu îi face vreun serviciu).
Navigatorul solitar peticeşte de bine de rău breşa, din fericire aflată deasupra nivelului apei, şi îşi continuă parcursul, dar ghinionul face ca una din desele şi intensele furtuni specifice emisferei sudice să îngroape ambarcaţiunea pe fundul oceanului.
Redford reuşeşte să salveze o cantitate limitată de provizii pe pluta gonflabilă de salvare şi, în lipsă de opţiuni, se lasă dus de curenţi cu ideea că se va intersecta cu o rută navigabilă comercială principală în care va fi recuperat de echipajul vreunei nave de transport de marfă. Pe parcursul zilelor ce trec, speranţele încep însă să i se năruie iar determinarea să se transforme în disperare întrucât, în repetate rânduri, se dovedeşte prea mic şi insignifiant pentru a atrage atenţia coloşilor plutitori.
Aceasta este povestea. Nimic mai mult. Iar pentru a o urmări nu aveţi nevoie de subtitluri căci, cu excepţia unui foarte scurt preambul neinteligibil (nu înţelegi de ce şi pentru ce personajului îi “pare rău”), în “All Is Lost” nu se pronunţă decât două cuvinte, “God!” şi “Fuck!“.
În primul său rol major după ‘angajatele’, dar mediocrele (într-o exprimare elegantă) realizări proprii, “Lions for Lambs” şi “The Company You Keep”, Redford îşi face ca actor pe deplin datoria, însă nu el e problema, ci autorul filmului.
După surpriza extraordinar de plăcută oferită de debutul său “Margin Call” (2011), unul dintre cele mai interesante filme despre declanşarea crizei economice făcute în Statele Unite, publicitarul J. C. Chandor ne pune ca cineast în faţa unei grave dileme: să îl desfiinţăm sau să îi mai acordăm un wild-card. Grav este că “All Is Lost”, etichetabil drept un Survival Movie, nu se relevă a fi un film nereuşit (bine filmat, admirabil interpretat, inspirat susţinut de muzica lui Alex Ebert), doar că este… inutil.
“All Is Lost” nu transmite nimic aspiraţional sau măcar ceva care să aibă şanse la o minimă perenitate în memoria spectatorului… este precum un reality-show despre care ştii de la început că este un fals şi care, mai mult, te surprinde prin lipsa oricărui twist de final. Sigur că un film nu trebuie privit întotdeauna ca o construcţie sau o demonstraţie care se creionează etapizat, însă în momentul în care scrii un scenariu a cărui dominantă este liniaritatea, te aştepţi totuşi ca undeva, cândva, să îţi transmită ceva de tip… “What’s next?“.
Aici nu e cazul, deoarece, chiar şi când e furtună, “All Is Lost” rămâne plat, apatic şi, după o vreme, de-a dreptul plicticos, lipsit de spectaculozitate, suspans sau emoţie (serios, avem aici altele de ales dintr-o foarte largă marjă, ce pleacă de la “Cast Away”, al lui Robert Zemeckis, şi se întinde până la “Life of Pi”, semnat de Ang Lee).
La vremea premierei, destui au fost cei care s-au grăbit să poziţioneze “All Is Lost” în extrema cealaltă, că ar fi un film meditativ, profund, chipurile ‘economicos emoţional’, natura fizică şi nu metafizică a luptei omului cu mediul, bla, bla, bla… dar singura afirmaţie pe care mi-o însuşesc – ca circumstanţă atenuantă pentru Chandor, ca autor al scenariului – este aceea că avem de-a face cu un produs cinematografic la al cărui subiect este mai bine să te gândeşti decât să dedici timp vizionării sale.
Recomandarea mea pentru acest tip de filme ar fi să vedeţi, în caz că nu-l ştiţi deja, “The Deep“, al islandezului Baltasar Kormákur, sau să (re)descoperiţi “Margin Call” pentru a realiza cât de bun poate fi J.C. Chandor ca storyteller atunci când realitatea îl inspiră cu adevărat.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
