Cum să bei ca pe platformele de streaming
Margarita, cel mai solicitat cocteil din lume, se poate face și consuma în nenumărate feluri, așa cum putem afla online pentru savurări offline.
Mai întâi, trebuie să urmărești un episod, nici măcar un sezon întreg, dintr-un reality show – am ales „Drink Masters”, de pe Netflix, o producție cu nimic diferită de toate emisiunile-concurs cu candidați reali, care trebuie să facă ceva, iar un juriu le spune ce merge și ce nu, cine rămâne și cine pleacă acasă.
N-am nici cea mai vagă idee dacă sunt pe bune – personal, sunt ispitit să cred că nu, pentru că „there is no business like show business”, dar poate sunt eu cusurgiu, ajuns la vârsta la care nu se gustă muzica trap.
Deci, avem un concurs.
Iar una dintre probe e prepararea cât mai creativă a poate celui mai popular cocktail de pe lumea asta, unul care în America are și o zi specială, National Margarita Day (pică pe 22 februarie, ce dovadă mai bună se poate găsi că anotimpul cel mai potrivit să bei Margarita e chiar cel în care te afli?) și o rețetă de bază, clasică, pe care o transcriu fără emoții, fiindcă e unul dintre secretele cel mai prost ținute de când s-a inventat această băutură,
cu 50 ml tequila; 15 ml triplu sec; 30 ml suc de limete; gheață sau fulgi de gheață; sare; orice pahar, ce poate deveni special când s-a turnat preparatul.

Vă încurajez să încercați și acasă, responsabil, firește, rețetele care vor urma. Or, măcar o Margarita cinstită – e un acompaniament indispensabil când te uiți pe o platformă de streaming.
Veți strâmba, poate, din nas, aflând că unele preparate conțin sol comestibil – ce naiba beau ăia, țărână?, se vor mira cititorii conservatori. Dar aceștia să nu uite că e doar un show, concurenții sunt mixologi și barmani care fac acrobații în pahare, unele sunt doar pentru expus și pentru inspirație, nu neapărat pentru savurat, bașca, nu toată lumea are o grădină botanică exotică la dispoziție sau cactuși în grădinița din spatele blocului.
În competiție a intrat cocteilul Margarita intitulat „Fără bariere invizibile”, făcut din Tequila Blanco, Tequila Reposado, nectar de ananas și agave, spumă de sare de mare.
De acest pahar s-a ciocnit următorul, cu tequila, sirop aromat de cinci feluri, sare afumată, fulgi de ciocolată și jeleu denumit Orange Mezcal Jelly Wedge – trebuie să știți că sunt la modă folosirea tequilei maturate, precum și gelificarea din orice, din lichior într-o portocală, ca în acest caz, din zeamă de castraveți și de pepene, ca în altele, se folosește la greu agarul, adică extrasul din alge roșii care gelifiază bine și repede.
A intrat în horă până și o Margarita deconstruită, cu tequila și infuzie de portocale și coriandru, jeleu de pepene murat și Sangrita din tomate și limete.
Ca să nu vă mai fierb, a câștigat ceva cu gust de plante, cald și calmant: o Margarita intitulată „Când se degajă fumul” și compusă din mezcal (diferă, prin notele afuamte, de tequila) infuzat cu zbârciogi țuguiați, rodie albă (nici nu știam că există), kiwi și vermut gelificat.
Cheers!
Text de HORIA GHIBUȚIU | DRINK
Cover foto by Timur Weber