Rezumat
Pe 15 august (re)venim la Alexandria!De ce să vii la Ideo Ideis?Între 15 și 21 august, adolescenții din 10 trupe de teatru vor fi ghidați de o echipă de 32 de artiști de referință, într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate. 5 spectacole de teatru profesionistCinemateca Ideo Ideis
Pe 15 august (re)venim la Alexandria!
După 2 ani în care am călătorit prin orașele din țară, într-o formulă adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis se întoarce acasă, în Alexandria. Lansăm în rândul liceenilor, în comunitatea din Alexandria, dar și celor din orașele din apropriere, cum e și București, de unde avem cei mai mulți susținători, invitația de a (re)scrie contextul și de a (re)imagina viitorul, prin posibilitățile deschise de actul creativ. Revenim în sânul comunității în care fenomenul a luat naștere în urmă cu 16 ani și, vreme de șapte zile, (re)descoperim lucruri despre noi și despre lume și (re)definim ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți.
De ce să vii la Ideo Ideis?
Vii pentru că e aproape. Și, după ce vii, vom rămâne aproape. Faci o ieșire de 90 de minute în afara Bucureștiului. Conduci cu grijă. Ai ocazia să vezi ce pot crea adolescenții într-un loc unde adulții nu înțeleg de ce te-ai duce. Așa că hai să vezi!
Vezi filme, vezi spectacole, vezi întâlniri și talk-uri. Vezi cel mai mare parc din județ, simți deopotrivă căldură și prospețime. La umbră. Și vezi cum mintea adolescentului nu judecă un oraș după copertă. Ci după ce îi oferă.
Vino să vezi un model de implicare, de activare și de susținere din partea unei comunități care dorește „să se întâmple”. Și dacă ești din bulă, te așteptăm să te implici și să contribui la acea schimbare mult dorită în toată România, nu doar în orașele mari.
Între 15 și 21 august, adolescenții din 10 trupe de teatru vor fi ghidați de o echipă de 32 de artiști de referință, într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate.
Întâlnirile cu mentorii le vor oferi trupelor de liceeni inspirație și motivație, amplificând căutările creative din timpul atelierelor și încurajându-i pe adolescenți să le continue în parcursul lor personal și în comunitățile din care fac parte. Mentorii Ideo Ideis #17 sunt: Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Judith State, Andreea Grămoșteanu, Marius Florea Vizante, Gabriel Răuță, Liviu Pintileasa, Florentina Țilea, Istvan Teglas și Maria Obretin. Întâlnirile cu ei (re)creează spațiul safe unde nu există răspunsuri greșite, ci doar chestionări curajoase ale prezentului.



5 spectacole de teatru profesionist
Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria va fi locul de întâlnire al pasionaților de povești spuse-n scenă. Aici, serile de festival vor oferi publicului ocazia să descopere 5 spectacole de teatru profesionist și tot atâtea viziuni unice asupra unor teme relevante pentru societatea contemporană.
Luni, 15 august, de la ora 20:00, explorăm universul absurd al succesului online și urmărim sacrificiile pe care tinerii le fac pentru a deveni influenceri la Sara/Mara, o producție Apollo 111, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, cu Ioana Bugarin, Mădălina Stoica, Alexandru Ion, Ramona Niculae și Carol Ionescu.

8 tați, producția care i-a adus regizoarei Irisz Kovacs o nominalizare la Premiile UNITER, la secțiunea Debut, a cucerit deja publicul Teatrului de Stat din Constanța cu povestea unei adolescente care parcurge toate etapele maturizării fără să-l aibă pe tatăl sau alături. Marți, de la ora 20:30, spectacolul îi va readuce la Alexandria pe Theodor Șoptelea și Florin Aioane – doi dintre alumnii Ideo Ideis, care vor (re)peta experiența de festival, de data aceasta în calitate de actori profesioniști.

La rândul lor, Oana Jipa și Ionuț Vlad Popescu, participanți la edițiile anterioare, pe vremea când erau încă liceeni, se întorc la această ediție în Efecte secundare. O producție unteatru despre modificările chimice care se produc în organismul nostru atunci când ne îndrăgostim, spectacolul poartă semnătura lui Vlad Bălan, participant la ediția din 2013 a festivalului, și i-a adus Oanei Jipa Premiul UNITER pentru Debut în 2022. La Ideo Ideis se va vedea miercuri, 17 august, de la ora 20:00.
O inițiativă ce își propune să devină tradiție pentru festivalul de teatru tânăr, seria de spectacole comunitare prezentate la Ideo Ideis aduce în scenă poveștile orașului, cu ajutorul unui mix de actori profesioniști și neprofesioniști din Alexandria. Anul acesta, propunerea festivalului este Am făcut ce s-a putut, o producție regizată de Matei Lucaci-Grunberg, pe care publicul este invitat să o descopere în premieră vineri, de la ora 20:30.
Un concept care a făcut înconjurul lumii, Iepurele alb, iepurele roșu este un exercițiu de improvizație nonconformist și o adevărată provocare artistică, la care Șerban Pavlu a acceptat să participe sâmbătă, 20 august, de la ora 20:30. Pe o scenă fără decor – fără repetiții și fără să fi citit textul în prealabil, actorul va oferi tuturor celor prezenți o experiență de vizionare care nu se va mai repeta niciodată.

Cinemateca Ideo Ideis
Pentru iubitorii de film am conceput Cinemateca Ideo Ideis, care anul acesta a pregătit o selecție de 6 titluri noi și foarte apreciate – Metronom, R.M.N., Miracol, Imaculat, Copacul dorințelor, România sălbatică. Partea și mai mișto? Echipele filmelor vor fi la Alexandria și vor povesti cu publicul. Proiecțiile vor avea loc în Parcul Vedea, acolo unde, pe timp de zi, copiii vor avea parte de un program al lor, cu spectacole și activități creative pentru întreaga familie.


