Rezumat
Ne cam plac fructele de mare și peștii mediteraneeni așa că gastro(mirificele) de luna aceasta este despre câteva dishuri recente pe bază de fructe de mare și pește. Bonus, o amintire despre o altfel de șaorma.
Pickles
Str. Vasile Lascăr 21

Pe Alexandra Blaș o știu de dinainte să plece în Anglia, dar din motive pandemice și de altele (de neiertat) am ajuns foarte târziu la Pickles, micuțul său restaurant din inima Capitalei. Văzusem un anunț cu soft shell crabs cu sos olandez și știam că nu am cum să ratez așa festin. L-am ratat pentru că s-au dat mai ceva ca salamul de Sibiu pe timpuri (la momentul în care scriu textul deja repetase isprava), dar m-am bucurat de meniul a la carte. În special de sendvișul cu calamar și murăturile pane. Mâncarea este delicioasă iar la fel de mult mi-a plăcut atmosfera. Este fix acel loc de street food pe care îl vezi prin documentare. Câteva scaune la bar, două mese, dar lumea papa fericită pe divanul de pe troturar, ba și în fund pe bordură. Pare hipsteresc, dar nu e musai așa. Există acel qulehe chose care te îndeamnă să te bucuri de iarna călduroasă și de mâncarea excelentă și să te integrezi perfect în peisaj chiar dacă ești dedulcit la serviciu cu ospătari cu șervet alb pe braț.
Don Café Brasserie
Str. Ankara 7

Deși sunt destul de intimidat de zonele de fițe ale Capitalei și cum din presa de food nu îmi permit să plătesc exagerat pentru o masă, la Don Café Brasserie totul a fost fix cum trebuie. Prețurile nu sunt exaggerate, ba chiar moderate, serviciul bun și mâncarea excelentă. Există, aici, grijă pentru preparate (de la tehnicile de gătire până la plating). Se vede că sunt gândite și exersate îndelung. Cam tot ce am gustat (și au fost vreo 6 feluri) a fost ireproșabil cu excepția desertului care a fost doar bun. O mențiune specială pentru șaorma de pește (dorada) pe care am mâncat-o, la sugestia lor, cu un dish pe bază de vinete. Combinația foarte bună.
Fish to door
[livrări oriunde în țară]

Cum scriam despre șaorma de pește mi-am adus aminte de o “trăznaie” făcută de Paul de la Taverna Racilor: șaorma de fructe de mare. Conceptul nu a rezistat, dar Paul s-a reinventat de câteva ori și se pare că acum a găsit formula magică. Fish to door este un serviciu de livrări de pește și fructe de mare (congelate) care ajung în 48 de ore oriunde în țară. Prețurile practicate sunt mai mult decât rezonabile pentru pește, creveți sau caracatiță. Normal, King Crab nu își permite oricine, dar măcar știm că avem de unde cumpăra. Dar, îi fac publicitate moca în special pentru două motive: are deseori raci și eu îi iubesc și promovează consumul de pește din Marea Neagră cumpărat direct de pe pescadoare.

