Rezumat
MUZICĂ NOUĂ AUGUST 2026John CarpenterAnthony HopkinsShania TwainCe albume ascultăm în august 2026?
MUZICĂ NOUĂ AUGUST 2026
August 2026 vine cu trei lansări greu de pus în aceeași propoziție: John Carpenter intră în heavy metal, Anthony Hopkins își face debutul discografic la 88 de ani, iar Shania Twain revine la rădăcinile country. Trei albume și trei motive foarte diferite să dăm play luna aceasta.
În luna august ne bucurăm de revenirea unei artiste country de renume și ne întrebăm cum de i-a luat lui Anthony Hopkins atât de mult timp pentru a-și face debutul discografic.
În plus, ne înspăimântăm și cu o coloană sonoră extrem de originală, ce poartă semnătura unui mare maestru horror.
John Carpenter


Cathedral
După ce ne-a speriat de-a lungul deceniilor cu filme precum Halloween (1978), The Thing (1982) sau They Live (1987), influentul regizor al universului horror revine cu un nou material discografic heavy metal ce pare că s-a născut după o noapte de improvizație muzicală dintre Metallica, Motorhead și… Michael Myers. Împachetat împreună cu un roman grafic de debut, Cathedral urmărește „un lanț înfiorător de crime legate de o biserică abandonată”.
Carpenter a declarat:
,,Visul care a inspirat povestea a fost atât de cinematic și viu, încât mi-am spus că trebuie să compun coloana sonoră pentru asta. Este, într-un fel, primul nostru album de heavy metal”.
Desigur, un heavy metal semi-kitschos, care s-ar potrivi de minune drept soundtrack al unui film privit pe VHS, însă care ne poartă, încă o dată, către fascinanta lume macabră a lui Carpenter.
Anthony Hopkins


Life is a Dream
La vârsta de 88 de ani, Anthony Hopkins își face debutul discografic cu o colecție de compoziții instrumentale de muzică cultă, interpretate de Philharmonia Orchestra, sub bagheta dirijorală a lui Gustavo Dudamel. Materialul discografic este cât se poate de personal, căci conform declarațiilor lui Hopkins, Suita pentru pian solo și orchestră a fost inspirată de străzile, fermele și munții care înconjurau casa familiei sale, în anii ’40.
,,Unele dintre aceste piese au trăit alături de mine timp de decenii și încă mă trezesc revenind la ele”, spune Hopkins, care își compune propriile creații clasice încă din anii ’60.
Între videoclipuri pline de vitalitate pe Instagram și filmări la Hollywood, iată că Sir Anthony încă explorează tărâmuri necunoscute, pășind cu inspirație și curaj în zona lansărilor discografice muzicale.
Shania Twain

Little Miss Twain
Legendara cantautoare canadiană se întoarce cu albumul numărul 10, într-o perioadă în care stilul country își trăiește un revival fulminant pe teritoriul Statelor Unite. Astfel, așa numita Queen of Country, responsabilă pentru peste 100 de milioane de discuri vândute, își găsește locul într-o industrie schimbătoare, care însă a îmbrățișat estetica Americană prin recente lansări ale unor artiste precum Beyonce sau Lana del Rey.


Inspirat din perioada de debut a carierei sale în Windsor, Ontario, Little Miss Twain este ,,cel mai personal” album al carierei artistei și o întoarcere binevenită la stilul muzical ce a consacrat-o în anii ’90. Produs de Zach Dawes, noul LP este catchy, proaspăt și modern, păstrând însă sound-ul country, presărat cu blues și rock.
Text de ALEX MUȘAT | MUZICĂ NOUĂ
Ce albume ascultăm în august 2026?
Ce album lansează John Carpenter?
John Carpenter revine cu Cathedral, un material discografic heavy metal asociat unei povești despre un lanț de crime legate de o biserică abandonată.
Anthony Hopkins lansează un album muzical?
Da. La 88 de ani, Anthony Hopkins își face debutul discografic cu Life is a Dream, o colecție de compoziții instrumentale interpretate de Philharmonia Orchestra, sub bagheta lui Gustavo Dudamel.
Cu ce album revine Shania Twain?
Shania Twain revine cu Little Miss Twain, albumul cu numărul 10 al artistei, inspirat de începuturile carierei sale și de sound-ul country care a consacrat-o.





