Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/02/2022
Eat & Drink / Gastromirifice

GastroMir(ifice): Raionul food pe internet

Cosmin Dragomir De Cosmin Dragomir
Comentarii GastroMir(ifice): Raionul food pe internet Share GastroMir(ifice): Raionul food pe internet


Citesc mult. Citesc mult pe internet. Pe timpuri citeam și cărți. Amu nu prea, m-am dedulcit la scrollat, la recomandări din bulă, la câteva newslettere și niscaiva bloguri pe care le urmăresc. Pentru ultimele am și ceva recomandări.

Biscuit.ro

O știu de ceva timp pe Adriana Sohodoleanu, ba chiar, dacă treburile merg cum ne-am dori la anul îi lansăm și vreo două cărți. De gastronomie. Adriana predă istoria gustului și și-a dat doctoratul în Noua Gastronomie Românească. Și nu, nu e o figură de stil, ci chiar o lucrare de doctorat. Pe biscuit.ro scrie frecvent despre incursiunile prin restaurante (la unele am și participat), despre descoperiri culinare, despre antropologie și istorie culinară. Experimentează și meniurile de fine dining din restaurantele fancy de la noi, dar se bagă oricând la o merdenea sau un șuberec la o patiserie din Eforie. Iar când e vorba de prăjituri nu uitați că are diplomă de pastry chef și a avut o cofetărie artizanală.

De-corina.ro

Nu e chiar motiv de laudă faptul că sunt la curent cu aproape tot ce mișcă în industria HoReCa. Asta îmi e meseria, din asta îmi plătesc facturile. Însă, aproape zilnic, îmi verific lista de vești culinare cu cea întocmită de Corina Dima. Conștiincioasă, ea chiar pare a nu rata nimic important din zona de food de la noi. De la implementarea de meniuri noi în diferite locuri până la cele mai recente apariții din revista presei gastronomice. Pe foarte multe dintre ele le verifică la locul faptei, degustă, cumpără și le detaliază ulterior. Câteodată prea entuziast, dar nici nu se erijează într-un critic gastronom.

Cezarioan.ro

Cezar îmi este unul dintre cei mai buni prieteni și, în afară de activitatea prodigioasă de pe vinul.ro, și-a lansat și un blog personal unde publică texte despre mâncare, vinuri, analize, opinii. Cu o experiență de 25 de ani în presă, din care vreo două decenii în presa de vin de la noi, Cezar este o voce autorizată și cunoscută în ceea ce privește recomandările oenologice, iar în ultimii plus 5 ani a scris foarte mult și despre gastronomie. Din păcate scrie cam rar aici, dar publică zilnic pe vinul.ro, și poate recomandarea asta îi dă un ghiont la creat mai mult content (& pentru cei care nu a citit ediția trecută vă recomand și cartea lui Connaisseur fără ifose: Tot ce ai vrea să știi despre vin și ceva în plus).

#carteapestilor

Dacă vă plac peștii și fructele de mare vă încurajez să urmăriți acest haștag creat de Daniel Voinea. Pregătește de ceva timp o carte dedicată poveștilor acvatice gustoase, face fotografii care îți lasă gura apă și “știe cu peștii într-un mare fel”. Scrie și postează pe facebook și instagram, dar pentru lămuriri suplimentare sau discuții aplicate vă recomand să intrați și pe grupul: în coadă de pește (în care dezbatem și filetăm, cumpărăm și analizăm).

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută