GELU COLCEAG: “Tartuffe sună extraordinar de contemporan şi fără să modific eu ceva”
Tartuffe, piesa lui Molière, este una dintre cele mai populare comedii din istoria teatrului, pusă în scenă în mod regulat de-a lungul timpului şi, drept urmare, o nouă reprezentare n-ar trebui, teoretic, să ni se pară ceva absolut ieşit din comun.
Doar că, în ceea ce priveşte montarea lui Tartuffe de la Teatrul Mic, ce va avea premiera în luna februarie, lucrurile stau invers… aşteptările nu sunt deloc mici, fiindcă spectacolul poartă semnătura reputatului regizor, actor şi dascăl GELU COLCEAG, care, mai mult, este şi autorul traducerii, fapt ce sugerează că se numără printre admiratorii lui Molière.
Date fiind multiplele provocări ridicate de adaptarea unei piese scrise în versuri alexandrine, simple doar în aparenţă – Faisons toujours ce que le ciel prescrit, et d’aucun autre soin ne nous brouillons l’esprit, de exemplu -, ne-am adresat direct autorului spectacolului pentru a afla detalii despre cum a abordat textul piesei, deopotrivă în formă şi fond, pentru a incita publicul să (re)descopere clasica poveste a manipulatorului Tartuffe şi a membrilor familiei lui Orgon, victime ale ipocriziei acestuia, şi care dintre versiunile scrise de Molière s-a dovedit mai apropiată de propria viziune asupra acesteia.
GELU COLCEAG Foto: Florin Ghioca
Piesa lui Molière este o piesă în versuri, iar faptul că v-aţi asumat traducerea sa mă face să cred că, într-o formă sau alta, punerea în scenă a lui Tartuffe reprezintă un proiect de suflet.
Da, într-adevăr, aşa este. De fapt, totul a pornit într-un fel ca o datorie pe care oamenii de teatru ar fi trebuit să o aibă la 400 de ani de la naşterea lui Molière. Anul Molière a fost în 2022… de-aici a pornit ideea. Eram încă director la Teatrul Mic şi am decis atunci să facem un text de Molière, iar mie Tartuffe mi-e foarte drag, fiindcă eu am jucat în spectacolul lui [Alexandru] Tocilescu din anii ’80, de la teatrul Bulandra, şi am participat acolo la tot procesul de facere a spectacolului, inclusiv traducerea pe care a făcut-o Romulus Vulpescu. El a făcut însă atunci o traducere în proză… netrădând intenţiile lui Molière şi sensurile textului, dar era în proză.
Eu m-am gândit că ar fi foarte bine pentru acest an aniversar să păstrăm totuşi ce a dorit Molière, să fie în versuri, mai ales că are o specificitate anume, ca toate piesele lui Molière care sunt în versuri, pentru că el are şi piese în proză. Aşa, din aproape în aproape, uitându-mă pe toate traducerile, cu toate că e prima dată când fac acest lucru – eu n-am mai tradus -, m-am gândit să încerc eu, mai ales în ideea unei versiuni scenice a spectacolului pe care urma să-l fac.
“Tartuffe” (Teatrul Mic) Foto: Andrei Gîndac
Care a fost în final abordarea pentru care aţi optat? Tartuffe este totuşi o piesă ce s-a jucat prima dată în 1664, deci poate prezenta probleme de înţelegere a replicilor.
Până la urmă, intrând în text adânc, am realizat că, indiferent sub ce formă estetică aş face spectacolul, textul trebuie să rămână acelaşi, iar orice formă de a-l contemporaneiza ar fi o trădare a intenţiilor lui Molière. Sigur că în limbaj apar şi cuvinte care sunt noi, care sunt folosite astăzi, în general, atunci când vorbim, dar eu sper că asta nu a trădat cu nimic sensul iniţial al lui Molière. De altfel, textul sună extrem de contemporan.
Cel puţin câteva scene, în care Molière e un mare moralist – el a fost un mare moralist, ca şi un mare dramaturg, ca şi un mare poet, ca şi un mare actor, ca şi un mare regizor, el a făcut tot, de toate -, sună extraordinar de contemporan şi fără să modific eu ceva, doar eventual să găsesc sinonime… asta a fost tot.
A fost o întreprindere grea, am lucrat toată vara, căci sunt aproape 2000 de versuri şi a trebuit să păstrez cadenţa, rima, ritmul… mă rog, a fost destul de complicat, dar mi-a făcut o mare plăcere, că altfel nu m-aş fi înhămat la aşa ceva. Şi am înţeles cu ocazia asta foarte multe lucruri din text, care m-au ajutat după aceea în lucrul cu actorii… să ajungem, de fapt, la un omagiu adus acestui mare, mare, mare om de teatru, îndrăznesc să-i spun, nu numai dramaturg. Sigur însă că, uneori, a trebuit să găsesc o soluţie care nu e fix aşa cum sună în franceză, mai ales că eu nu sunt un foarte bun cunoscător al limbii franceze şi mărturisesc că m-am folosit de celelalte traduceri, pe care le-am comparat… a fost o muncă mai mult de cercetare decât pur lingvistică, dar eu zic că a ieşit ok.
Cel puţin pentru spectacolul nostru e foarte bine, actorii au fost încântaţi de text şi sună bine, şi sper că publicul – ceea ce este cel mai important lucru! – să înţeleagă totul… perfect. Ştiţi, probabil, că există traduceri cu momente în care nu prea se înţelege, ele fiind făcute nu de oameni de teatru… şi la Shakespeare, şi la mai mulţi autori, sunt nişte traduceri mai vechi la care autorii nu s-au gândit, din păcate, şi la putinţa sau la felul în care publicul înţelege toate sensurile din text.
Gelu Colceag la repetiţii – “Tartuffe” (Teatrul Mic) Foto: Andrei Gîndac
Fiindcă aţi amintit de morală, care e foarte importantă în Tartuffe, există acel text atribuit lui Molière, care presupun că vă este familiar, Lettre sur la comédie de l’Imposteur…
Sigur că da. Tot în ideea acestui “An Molière”, în spectacol va fi puţin şi istoria acestui text. A fost un adevărat caz, Tartuffe, ştiţi… în cinci ani de zile au fost trei variante ale textului, în prima variantă erau doar trei acte, pe urmă a fost o a doua variantă, interzisă şi aia, şi abia a treia variantă e textul cum e acum, iar textul pare hibrid, din cauză că Molière a mai introdus pe cel original nişte lucruri.
M-am gândit că, pentru public, ar fi foarte bine să afle puţin şi istoria acestui text, repetatele momente în care el, din cauza unei cenzuri bigote, a fost obligat să schimbe… şi atunci, în prolog şi în epilog, din textele lui Molière, din textele lui [Mihail] Bulgakov, eu am imaginat că, practic, piesa Tartuffe e jucată de trupa domnului Molière, iar Molière însuşi a jucat Orgon.
Iar la final apare chiar Ludovic al XIV-lea, apropo de acel monolog final extrem de controversat, care este o ditirambă adusă regelui, ce seamănă foarte tare cu tot ce s-a întâmplat în istorie şi se mai întâmplă chiar până acum.
Vorbesc de marii dictatori care şi-au comandat opere muzicale, dramatice, literare, în care să fie preaslăviţi… am avut un caz şi noi până în ’89, este acum unul, iată, în Coreea de Nord, deci au fost tot timpul. Iar Ludovic al XIV-lea era un exemplar din acest tip de dictatori, de autocraţi. Sigur că el a fost puţin mai luminat, că a şi făcut bine Franţei, dar, până la urmă, tot un dictator a fost, şi-a asumat totul numai el şi avea nevoie să fie extrem de lăudat, şi-atunci… a cerut acest final.
Ei, în spectacol, apare această chestiune. Molière a scris puţine eseuri din astea, teatrale, şi numai legate de Tartuffe, introducerea de care vorbeaţi mai devreme, atunci când piesa a fost tipărită, şi încă două demersuri către Ludovic atunci când i s-a interzis, şi alea ne-au rămas, atât… sunt mărturii scrise de Molière în apărarea piesei lui. Eu am introdus în spectacol fragmente din acea scrisoare în care el îşi apără piesa.
“Tartuffe” (Teatrul Mic) Foto: Andrei Gîndac
Am adus-o în discuţie în legătură cu Molière moralistul, fiindcă e acolo o frază antologică: “E cert că religia nu e decât perfecţiunea raţiunii, cel puţin din punct de vedere moral”…
Eu n-am insistat atât de tare pe ideea religioasă, am evitat cât am putut lucrul ăsta şi, de aceea, această frază nu apare în spectacol. De altfel, Tartuffe, în prima variantă a piesei, era o faţă bisericească, un preot, după care, Molière fiind obligat să schimbe, în varianta ultimă, el este un fel de… cum să spun eu, se poate traduce prin ‘director de conştiinţă’, un mentor, căci erau laici în vremurile acelea care, trăind pe lângă familii, încercau să le schimbe modul de viaţă, că era o societate în care se ajunsese la o formă foarte libertină de convieţuire… de-asta acest cuvânt e des întâlnit în Tartuffe, “libertinage”.
Dogma lui Tartuffe, ideologia sa, care a existat cu-adevărat în epocă, era în sensul ca oamenii să trăiască mai simplu, mai modest, fără lux, fără opulenţă… era o formă de manifestare a unei ideologii de stânga, până la urmă, prin care oamenii erau obligaţi să renunţe mai întâi la tot ceea ce este deşertăciune şi, evident, apoi să se gândească şi să aibă ca ghid în viaţă normele impuse de religie, care, în ultimă instanţă, sunt norme morale.
Cele zece porunci sunt de fapt zece norme morale, pe care fiecare om e obligat să le respecte dacă vrea să rămână om. Deci de aia nu am plusat prea mult pe religie, adică Tartuffe nu mai este o faţă bisericească… a fost, în prima variantă a textului, dar în asta nu e. Molière a fost obligat să schimbe, iar eu am descoperit ceva în text, dar nu vă spun acum, e o surpriză, care e a textului, nu a mea… ce sau cine e, de fapt, Tartuffe. Dar vă invit la spectacol ca să aflaţi.
“Tartuffe” (Teatrul Mic) Foto: Andrei Gîndac
Narativul se clădeşte pe tandemul Tartuffe-Orgon, impostorul şi victima manipulării, iar în diversele montări realizate de-a lungul timpului, regizorul a înclinat deseori spre a insista asupra unuia sau altuia. Aţi rămas centrat pe raportul dintre ei sau aţi simţit nevoia să accentuaţi prin nuanţe unul dintre caractere?
Nu, ca să fiu sincer, şi asta datorită structurii piesei, datorită deselor modificări pe care Molière le-a făcut timp de cinci ani, pentru că el a mai introdus ulterior două acte. Actul II, de exemplu, pe care l-a introdus la cerere, e un act comic, este un act ca în farsele lui, un act care seamănă cu scene din Bolnavul închipuit, din Burghezul gentilom, din Avarul, deci acolo tonul se schimbă, iar Orgon devine un personaj comic.
Dacă Orgon e un personaj comic în prima parte a piesei, în momentul în care începe să sufere şi este demascat, adică se lămureşte ce e cu Tartuffe, el devine un personaj tragic şi, de aceea, la Orgon e foarte complicat, pentru că nu poţi să faci abstracţie de felul cum a fost scris pentru primele trei acte… în comedie-comedie! Chiar şi Tartuffe este pe actul III un personaj comic şi abia în actele IV şi V lucrurile încep să se schimbe, drept urmare şi în spectacol se vor schimba din punctul meu de vedere, regizoral, pentru că piesa m-a dus în zona asta.
Deci nu pot să vă spun că am înclinat atenţia, focusul, într-o parte sau alta… ei sunt diferiţi, cumva, sunt în chei diferite, şi am încercat să îi aduc în aceeaşi cheie în actul III, că ei atunci se întâlnesc şi numai acolo putem vedea raportul între ei doi, manipularea lui Orgon de către Tartuffe. Eu, ca regizor, fac piesele aşa cum le-a scris autorul, respect autorul, îl consider a fi primul creator al spectacolului de teatru, iar dacă vreau să am vreo idee anume caut textul care să mă satisfacă şi nu schimb orice text pe ideea mea… adică nu bag textul în patul lui Procust şi îl chinui şi îl stric şi îl întorc pe dos. De-aia am făcut şi acest spectacol, zic eu, aşa cum este textul.
“Tartuffe” (Teatrul Mic) Foto: Andrei Gîndac
Apropo de tonul comic, Orgon îl primeşte în casa lui pe Tartuffe şi îi cedează administrarea averii sale. Păi, vreau-nu vreau, ca spectator, o să am senzaţia că mă privesc în oglindă ca victimă a imposturii politice din realitatea curentă. Credeţi că o să mai am puterea să râd?
Poate că nu. Mai ales că este o scenă, din acest punct de vedere, la finalul actului I, între Cléante şi Orgon, care e scrisă de parcă vine din alt text şi în care e vorba exact despre ce spuneţi. Acolo e desfăcut tot, Cléante îi spune lui Orgon tot, ajunge inclusiv la concluzii radicale vis-à-vis de situaţia în care suntem noi azi, şi cine ne conduce, şi cine sunt ăia care se impun, mediocri care n-au nimic de spus şi nu ştiu nimic… e o replică acolo, “dacă îi arunci în apă nici măcar nu ştiu să înoate”, zice Molière, şi, totuşi, noi trebuie să ascultăm de ăştia.
Este fantastic, pare că a scris cineva azi despre ce ni se-ntâmplă. Deci da, aveţi dreptate, sigur că da. Nu ştiu, poate că vă voi face să şi râdeţi, ceea ce n-ar fi rău, dar, dacă sunt momente în care publicul nu mai râde, la fel, nu e rău… sunt la fel de bucuros.
Interviu de IOAN BIG
Foto header: Florin Ghioca
“TARTUFFE” de Molière | Teatrul Mic
Regia artistică: Gelu Coceag
Traducerea şi adaptarea: Gelu Colceag
Decor: Ştefan Caragiu
Costume: Liliana Cenean
Mişcare scenică: Ștefan Lupu
Distribuţie:
Tartuffe: Vlad Logigan
Orgon: Gabi Costin
Elmire: Alina Petrică
Dorine: Ana Bianca Popescu
Damis: Vlad Corbeanu
Mariane: Oana Laura Gabriela
Valère: Rareș Florin Stoica
Doamna Pernelle: Mihaela Rădescu/Dana Dembinski Medeleanu
Cléante: Alexandru Voicu
Domnul Loyal: Viorel Cojanu
Filip al Franței, Duce de Orléans: Andrei Seușan
Ludovic al XIV-lea, Regele Franţei: Ștefan Lupu
