Gata cu distracția! După aproape trei luni, ne putem întoarce la bombănelile obișnuite.
S-a terminat vacanța, birourile se umplu din nou și zilele ne sunt, dintr-odată, mai agitate. Apar mai multe mașini pe străzi, se lucrează în multe zone ale orașului, iar colegii de trafic încep din nou să ne testeze răbdarea.
Revin diminețile în care traficul pare imposibil. Pare că, oricum te-ai întoarce, dai peste o stradă în lucru, pierzi mai multe minute decât ai vrea în intersecții și devii mai atent la plăcuțele de înmatriculare care te depășesc pe prima bandă.
Ne grăbim dimineața spre școală, ne grăbim spre serviciu, ne enervăm când stăm la semafor și ne urcăm în mașină chiar și pentru drumuri care ar putea fi făcute pe jos. Ne comportăm uneori ca și cum am locui într-o metropolă, deși una dintre marile calități ale Sibiului este tocmai faptul că-i un oraș mic, în care distanțele sunt încă omenești.
Astăzi o să joc rolul optimistului, așa că am o veste bună: trăim într-un oraș pe care, oricum ai lua-o, îl poți traversa într-o jumătate de oră. Sibiul nu-i încă nici București, nici Cluj. Încă nu trebuie să plecăm de acasă cu o oră înainte ca să ajungem la o întâlnire și nu irosim câteva ore ca să ajungem dintr-o parte în alta a orașului. În cele mai multe cazuri, școala, serviciul, supermarketul, cafeneaua, banca, sunt la câteva minute distanță.
Și totuși, ne grăbim. Ne umplem zilele cu lucruri mai mult sau mai puțin utile, ne programăm fiecare minut, alergăm cu sau fără rost, pentru ca, la sfârșitul zilei, să ajungem la concluzia că iar n-am avut timp pentru nimic. Și asta ne supără așa de tare că mâine o luăm de la capăt.
Oricum ai privi lucrurile, încă avem un privilegiu de care ne bucurăm prea rar: trăim într-un oraș suficient de mare încât să se întâmple ceva, dar suficient de mic încât să fim stăpânii timpului nostru.
