Rezumat
Lakmé de Andrei Șerban, o montare care devine protagonistLakmé și Gérald, dublați prin coregrafieCând Lakmé face publicul să râdă la OperăDecorul, inteligența artificială și talentul regizoral
Montarea lui Andrei Șerban la Opera Națională București este la înălțimea compoziției lui Léo Delibes
Lakmé de Andrei Șerban aduce pe scena Operei Naționale București o viziune în care montarea însăși capătă rol de protagonist. Pornind de la spectacolul lui Léo Delibes, această cronică urmărește câteva dintre soluțiile regizorale care transformă experiența cunoscutei opere.
Lakmé de Andrei Șerban, o montare care devine protagonist
Cum era de așteptat, viziunea regizorală a lui Andrei Șerban, cel mai apreciat creator de teatru și de teatru liric provenit din România, asupra operei „Lakmé” de Léo Delibes e mișcătoare. Frapează, îndeamnă la meditație și încântă. Așa am ieșit eu după ropotele de aplauze ce au urmat reprezentației cu Lakmé – Mădălina Barbu, Gérald – Bogdan Mihai și Mallika – Martiniana Antonie (am temeiuri să cred, bazându-mă pe mai multe surse de încredere, că e superioară celeilalte variante, respectiv, cu Monica Luca, Alexandru Badea și Mihaela Ișpan): puternic impresionat, pus pe gânduri, subjugat.
Cele mai vii impresii mi le-au provocat soluțiile regizorale care au suplimentat planurile narative ale poveștii originale. N-au făcut-o pe Lakmé de nerecunoscut din montările anterioare de la noi și de aiurea, ci ne-au determinat să o cunoaștem mai bine. Lakmé a lui Andrei Șerban putea câștiga în complexitate datorită bifării deosebit de corecte (OK, poate nu antologice, nici, sigur!, nemaiauzite) a unor „impuse” – e cardinal să sune bine „aria clopoțeilor” și „duetul florilor” cunoscute oricărui meloman – dar nu asta a urmărit regizorul. Cu tineri în distribuție, fie-mi permis să cred că nu se putea pune toată miza pe creația soliștilor și pe interpretarea muzicală. Și atunci, i-a revenit punerii în scenă rolul de protagonist.
Lakmé și Gérald, dublați prin coregrafie
Diva a fost montarea care i-a prilejuit regizorului, printre altele, posibilitatea de a replica în plan coregrafic cuplul Lakmé – Gérald, prin dublarea acestuia cu ajutorul balerinilor Valentin Stoica și Maria Gogonea. Vreau să vă spun că inclusiv ipostazele în care a apărut un personaj colectiv, surorile lui Lakmé (Andrada Corlat, Serin Jemaa, Alexandra Sârbei și Alexandra Stroe) m-au ajutat să aflu mai multe despre fiica lui Nilakantha, cel căruia i-a dat voce cândva marele Șaliapin, care i-a fermecat copilăria lui Andrei Șerban.
Când Lakmé face publicul să râdă la Operă
Frapant am găsit și faptul că am râs la Operă ca la Operetă. Nu pentru că artiștii lirici nu s-ar fi ținut de libret! Ci pentru că, în această montare, însuși Andrei Șerban râde pe seama condițiilor de punere în scenă a operei „Lakmé” din timpul Republicii Populare Române, de „culturnicii” care le impuneau vedetelor teatrului liric de la noi să cânte în limba română, de interpretarea pe linie de partid a spectacolului de acum 70 de ani. „V-am citit pe o căldură toridă în Jardin des Tuileries și am râs cu hohote până la ultimul citat din ‘56”, avea să-mi mărturisească regizorul după ce am folosit în cronică extrase din caietul-program scris cu secera și ciocanul.
Decorul, inteligența artificială și talentul regizoral
Am citit, în relatarea unei conferințe de presă la care n-am putut ajunge, că „regizorul a precizat faptul că decorul a fost realizat cu inteligența artificială”. Așa o fi, până la noua stagiune, mi-am propus să mă lămuresc ce și cum. Dar că „Lakmé” e rodul unui talent regizoral nesecat, cu totul natural, n-am niciun dubiu.
Text de HORIA GHIBUȚIU | JURNAL DE BUCUREȘTEAN
Cover și fotografii ONB facbook
Citește și
JURNAL DE BUCUREȘTEAN | Regal „Vanya” la POINT
JURNAL DE BUCUREȘTEAN | Măjeriello
JURNAL DE BUCUREȘTEAN | Măjeriello
