ŞTEFAN CHIRIŢESCU | Vacanțe de vin

Vacanțe de vin

Vacanțele de vin au ceva ce nu poate oferi nici cel mai mare resort din Antalya: sentimentul că ai devenit, pentru câteva zile, personaj într-un film european în care nimeni nu se grăbește și singura urgență este dacă mai deschidem o sticlă sau două.

Vacanțele în zonele de vin din Europa nu sunt despre băut. Sau, mă rog, nu doar despre băut. Sunt despre sate care arată ca niște decoruri construite special pentru Instagram și pensionari francezi care par că s-au născut direct cu paharul de Bordeaux în mână.

Toscana, locul unde până și tractoarele sunt fotogenice.

În Toscana ai senzația că Dumnezeu a lucrat cu filtru de lumină caldă. Dealuri perfecte, chiparoși aliniați militar și câte o vilă de piatră care te face să te întrebi dacă n-ai greșit grav profesia. Aici apare, inevitabil, momentul în care gazda cramei îți spune: „Acest vin are o structură elegantă și final persistent”. Tu dai din cap serios, deși în mintea ta rulează: „Da… clar… persistent… exact asta simțeam și eu”.

Partea minunată în Toscana este că nimeni nu te judecă. Toți sunt relaxați. Italienii au înțeles ceva esențial: viața e prea scurtă ca să bei vin prost și prea lungă ca să te enervezi în trafic. Iar mesele durează atât de mult, încât la un moment dat începi să suspectezi că prânzul și cina sunt de fapt aceeași masă.

Bordeaux, locul unde oamenii vorbesc despre vin cum vorbim noi despre politică.

În Bordeaux, vinul nu este o băutură. Este religie, patrimoniu cultural și sport de performanță. Aici descoperi oameni capabili să identifice anul recoltei doar mirosind dopul. Tu încă încerci să identifici unde ai lăsat telefonul.

Tururile prin podgorii sunt superbe. Castele elegante, pivnițe reci, butoaie cât garsoniera din Militari și ghizi care rostesc cuvinte precum „terroir” cu gravitatea cu care un chirurg spune „bypass”.

Valea Douro — vacanța în care până și ficatul admiră peisajul.

Valea Douro pare desenată de un artist obsedat de terase și lumină aurie. Viile coboară spre râu în valuri perfecte, iar trenurile lente care traversează regiunea te fac să simți că ai intrat într-un roman vechi. Aici bei Porto. Adică acel vin care începe elegant și se termină cu: „Hai să mai comandăm niște brânză și să discutăm despre sensul vieții”.

Portughezii au o relație sănătoasă cu timpul. Nimeni nu aleargă. Nimeni nu pare stresat. Oamenii stau pe terasă și privesc râul cu o liniște care pentru bucureșteanul mediu pare suspectă.

De ce aceste vacanțe sunt periculoase?

Mai ales pentru că aceste vacanțe te învață ceva foarte neproductiv pentru lumea modernă: că uneori e perfect acceptabil să pierzi timpul. Să stai. Să vorbești. Să râzi. Să bei un pahar fără să verifici notificări. Să privești niște vii într-o după-amiază în care nu se întâmplă absolut nimic spectaculos. Și tocmai asta să fie partea spectaculoasă.

Vacanțele în zone viticole nu sunt ieftine, nu sunt „all inclusive” și rareori vin cu animație la piscină. Dar vin cu altceva: povești bune. Iar, după o anumită vârstă, asta devine luxul adevărat.

Text de ŞTEFAN CHIRIŢESCU | EAT & DRINK