VIDEODOME | “BRAINDEAD” (1992, r.: Peter Jackson)

Filmul Braindead a ajuns pe ecrane în 1992, cu mult înainte ca Peter Jackson să-și pună semnătura pe trilogiile The Lord of th Rings și The Hobbit.

Peter Jackson înainte de Stăpânul Inelelor: începuturile unui regizor

Poate că sunt mai puţini cei care ştiu sau îşi amintesc de faptul că Peter Jackson, cel care ne-a oferit în secolul XXI memorabilele trilogii The Lord of the Rings şi The Hobbit, a realizat în tinereţe primul film cu zombies din istoria cinematografului neo-zeelandez, film multipremiat la festivalurile specializate (Avoriaz, Fantasporto, Amsterdam Fantastic Film Festival, Fantafestival, Sitges).

Era al treilea lungmetraj al cineastului de la Antipozi după comedia SF Bad Taste (1987) şi Musical-ul cu păpuşi Meet the Feebles (1989), care arătaseră deja apetitul său pentru explorările la frontiera cu spaţiul Horror.

Filmul Braindead: un start ironic între Regina Elisabeta a II-a și Sumatra

Revenind la Braindead aka Dead Alive, avem parte de un start voit ironic, ce ne-o prezintă pe Regina Elizabeta a II-a în anii ’50, în prima ei vizită în Noua Zeelandă, dar într-un mix neaşteptat cu un intro exotic à la Indiana Jones despre capturarea unei maimuţe în Sumatra… într-o explicită notă Gore, pentru a nu lăsa loc de interpretări asupra abordării cinematografice, filmată într-o locaţie ce va fi reutilizată peste mulţi ani pentru LOTR: Return of the King.

Genul feminin continuă să fie dominant şi după generic prin… bunica mumificată, care îi prezice cu ajutorul cărţilor de tarot tinerei Paquita că va avea parte de o poveste de dragoste cu un băiat legat de simbolul unei stele asociată cu luna, şi snoaba, pedanta şi autoritara mamă a lui Lionel, Vera Cosgrove, rudă îndepărtată şi la fel de savuroasă a “Mamei Bates” din Psycho.

În paranteză fie spus, aici, dacă vreţi, puteţi să vă jucaţi mental inclusiv cu Complexul lui Oedip… Peter Jackson şi Fran Walsh, care au bibilit scenariul în baza poveştii imaginate de Stephen Sinclair, lasă prin construcţia schimburilor de replici uşa deschisă.

Vera Cosgrove și maimuța-șobolan din Wellington

Mama Vera este muşcată la grădina zoologică din Wellington de pseudo-maimuţă (folosesc acest termen pentru că animalul arată mai mult ca un şobolan coşmaresc de talie mare, fiind, de fapt, un hibrid, o “rat-monkey”), care a apucat deja să violeze sau să mutileze toate celelalte primate din Zoo, iar femeia începe să se transforme, uşor-uşor, într-un… atotputernic zombie.

Scena cu pustulele explodând în budinca invitaţilor şi cu bătrâna mâncându-şi impasibilă din castron urechea cu tot cu cercel este un semnal clar pentru dezmăţul Gore care urmează, culmea!, ca fundal al poveştii de dragoste dintre inocenţii Paquita şi Lionel.

Otrava pe care cel din urmă încearcă să o folosească pentru a-i anihila pe zombies se dovedeşte a fi un stimulent animal care nu face decât să le crească acestora energia şi vitalitatea şi, ca atare, tanărul apelează la o formulă clasică… maşina de tuns iarba.

Finalul apocaliptic și satira din spatele sângelui

La final, mama-zombie, ajunsă la dimensiuni apocaliptice, îşi deschide pântecele (la propriu), declară “nimeni nu te va iubi niciodată mai mult decât mama ta” şi îl absoarbe în interior pe Lionel.

Evident, nu aşa se termină una dintre cele mai (aparent) dezgustătoare, groteşti (densitatea de organe eviscerate şi de părţi ale corpurilor separate violent de acestea în băi de sute de litri de sânge sau alte lichide este indescriptibilă) şi extremiste satire la adresa familiei (în ansamblul ei), consumerismului, prejudecăţilor sociale sau religioase şi clişeelor culturale Pop(ulare) transpuse vreodată pe marele ecran.

Ai senzaţia atemporală că, duşi pe o insulă pustie, Monty Python l-au cooptat în trupă pe Rob Zombie şi pe Herschell Gordon Lewis.

De ce Dead Alive rămâne o comedie de nișă memorabilă

Braindead este o comedie excepţională, într-adevăr de nişă, de un umor nebun pentru cinefilii cu stomacul tare şi care vor depista (nu neapărat la prima vizionare) cu plăcere “minele” comice plantate de Jackson, precum reverendul Kung-Fu (“I kick ass for the Lord!”), bebeluşul zombie sau nostalgicul veteran nazist, un amestec absolut nebunesc ce aminteşte simultan de Hieronymus Bosch, Tex Avery şi Robert Crumb.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME