“COLD IN JULY” (2014, r: Jim Mickle)
Adaptare a cărţii cu acelaşi nume a lui Joe R. Lansdale (autorul, printele altele, a romanului-cult “Bubba Ho-Tep”), care îşi asumă aici şi postura de co-producător, “Cold In July” se poziţionează ca un Thriller Noir… vintage, pentru că, deşi fictivă, acţiunea se desfăşoară enunţat clar în anul 1989, când telefoanele mobile şi sateliţii de comunicaţii sau supraveghere nu existau, metodele de investigare ale autorităţilor erau… de modă veche, casetofoanele VHS încă mergeau, iar la televizor se relua cu succes “Night of the Living Dead”, clasicul alb/negru al lui George A. Romero.
Violenta poveste are ca personaje principale un proprietar de atelier de făcut rame de tablouri dintr-un orăşel din sud, Richard Dane (Michael C. Hall, actor care se făcuse mai puţin remarcat la începuturile carierei, în pofida rolurilor din “Paycheck” a lui John Woo sau “Gamer” al tandemului Neveldine-Taylor, dar asta până la exploziva popularitate dobândită în urma serialului TV “Dexter”), Russell, un bătrân fost puşcăriaş care vrea să îşi revadă fiul după zeci de ani petrecuţi în detenţie (Sam Shepard – “The Right Stuff”, “Blackthorn”, “Mud”), plus prietenul din tinereţe al acestuia, tot un veteran al războiului din Coreea, crescătorul de porci şi ex-detectivul particular Jim Bob (Don Johnson, absolut cool la a doua tinereţe pe care o trăieşte datorită unor roluri precum cele din “Machete” şi “Django Unchained”).
După caracterizare, “Cold in July” ar putea să pară mai degrabă o comedie, doar că lucruile nu stau deloc aşa.
Într-o noapte, Dane, un provincial anost, mic-burghez familist şi paşnic, ca urmare a unui atac de panică, împuşcă un intrus surprins în sufrageria casei şi este apoi (firesc) scos din culpă de către autorităţi, dar devine uşor paranoic la gândul că tatăl victimei abia a fost eliberat din închisoare şi s-ar putea să îşi dorească să se răzbune… iar evoluţia situaţiei indică faptul că s-ar putea să aibă dreptate.
Numai că el descoperă, cu totul şi cu totul accidental, că nu a ucis aceeaşi persoană pe care a identificat-o oficial poliţia, iar dubiile i se accentuează după ce asistă la tentativa reprezentanţilor acesteia de a-l “sinucide” pe bătrân (un excelent Shepard, chiar dacă într-o formă lejer… supraponderală), pe care îl droghează şi îl abandonează pe şinele de cale ferată.
Nu are sens să continui cu detalii fiindcă aş risipi din surprize.
Cert este că, de aici, intervine Dixie Mafia (organizaţia criminală formată în anii ’70 în Mississippi), industria ilegală de filme porno şi snuff, FBI-ul şi programul de protecţie a martorilor şi, o mulţime de alte elemente neobişnuite pentru cineva care îşi trăieşte viata confecţionând… rame.
De la început şi până la final, personajul lui Michael C. Hall rămâne un individ simplu “la vorbă şi la port”, care reacţionează pur instinctiv (are un intrus în mediul personal – apasă pe trăgaci / apare un necunoscut potenţial periculos – are angoase incontrolabile / descoperă un detaliu iritant – este curios precum pisica / o viaţă de om e în pericol – reacţionează aproape gregar, din instinctul de conservare al speciei), iar aceasta, în opinia mea, este singura cheie în care poate fi consumat acest film.
“Cold in July” arată mai mult decât promiţător în prima sa jumătate, însă vraja se rupe prin schimbarea radicală a registrului de operare, odată cu vălul negru care se aşează peste motivaţia personajului de a se scufunda în underground-ul criminal, explicaţia că acesta vrea să afle pe cine a ucis cu-adevărat fiind patetică şi, oricum, lipsită de vreo finalitate.
Nu susţin că partea a doua a filmului este nevizionabilă, ci doar, că e, pur şi simplu, altceva.
Este ca şi cum am vedea un ‘Grindhouse’ ciudat, în care un Thriller cu accente Horror continuă brusc şi fără explicaţii ca un revenge-movie morbid şi sângeros, în care unicul liant e reprezentat de apariţia aceloraşi personaje.
Scenariştii Jim Mickle şi Nick Damici, experţi versaţi în Horror (“Mulberry Street”, “Stake Land”, “We Are What We Are”), au declarat că şi-au dorit un Cross-Genre care să speculeze pe tema masculinităţii – de aici şi plasarea acţiunii la finele anilor ’80 -, însă, în loc de o împletitură cursivă cap-coadă de genuri cinematografice, iese în evidenţă mai mult însăilarea primitivă a celor două materiale de bază folosite, iar ‘broderiile’ creative rămân, din păcate, în umbră.
Veteranii Sam Shepard şi Don Johnson sunt însă delicioşi!
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
