Odiseea unui calamar | Am dat de Kalamari gemisto în inima Cotrocenilor și mi-a părut bine de cunoștință.
Am mâncat bine într-un loc care a devenit mai mult decât un restaurant grecesc din Cotroceni – „la Kvala nu veni doar să mănânci. Vino să trăiești Grecia”, zic oamenii de aici – ca un vechi gurmand, viu preocupat de nou, ce mă aflu.
Asta nu s-a schimbat în odiseea autohtonă a cronicilor culinare pe care le public în presă de aproape un sfert de veac. Zic de odisee întrucât până azi, când râd cu poftă descoperind recenzii culinare scrise cu inteligența artificială, criticii culinari au traversat nenumărate peripeții.
Or, „din punctul de vedere al cititorilor, pertinența în domeniu nu mai este atât de importantă. Ceea ce contează este experiența personală”, observă Fabio Parasecoli, profesor de studii culinare la Universitatea din New York, citat de jurnalistul de specialitate Rafael Tonon în articolul „E o greșeală sfârșitul criticii culinare anonime?”.
De aceea, vă și relatez experiența mea personală.
Mi-am rezervat o masă la restaurantul Kvala, aflat într-o vilă interbelică renovată cu gust din cartierul pe care-l socotesc cel mai elegant din București. Mă interesasem de numele restaurantului și aflasem că omagiază orașul grecesc Kavala și zonele rurale înconjurătoare, având o capacitate maximă de 100 de locuri (interior intim, sală dedicată evenimentelor, terasă mare, umbroasă vara și încălzită iarna).
Fusesem informat că „bucătăria este 100% autentică și proaspătă: kleftiko de miel care se desprinde de pe os, caracatiță gătită după rețeta de familie, souvlaki crocante, calamar umplut cu feta și legume, saganaki de halloumi, fructe de mare proaspete zilnic și, desigur, Retsina rece sau un vin grec de calitate. Porțiile sunt generoase, prețurile corecte, iar gustul… exact ca pe insulele grecești”.
Am luat loc în interior și mi-a trecut repede spaima de muzică live (nu sunt fan al acordurilor săltărețe unde mănânc), deoarece un chitarist interpreta discret, în stilul tavernelor de familie de la mama lor, muzică tradițională. Am comandat piesa de rezistență a cinei, „kalamari gemisto” (calamar la grătar, umplut cu feta, legume și busuioc), pe care o ochisem din recomandarea citată, și am fost foarte mulțumit – complimente lui Chef Ionuț Moraru.
În secțiunea „Din mare” a meniului mi-a mai făcut cu ochiul o porție de creveți saganaki (creveți, sos de roșii, legume, feta, pită, verdeață), m-am îndestulat mai mult decât satisfăcător și cu ea.
Sigur că azi nu trebuie să cauți prea mult un calamar sau niște creveți bine făcuți. Dar ingredientul secret, adică nu doar ce se gustă și se simte – mâncăm și cu ochii, știți cum se spune – rămâne ambianța care potențează savoarea mâncării. Abia aceea se cuvine căutată. În Cotroceni, o găsești fără efort.
Text de HORIA GHIBUȚIU | GURMAND21
