Fenomenul pop culture al replicilor false, dar realiste și extrem de îmbietoare, create pentru a semăna cu mâncarea.
Avem „Fake News” pe săturate, dar avem și „Fake Food” cu care să ne delectăm?
Nu de puține ori, când mai văd în HORECA de la noi replici ale unor legume sau ale unor fructe simulând vag un aspect natural, căpățâni de usturoi dolofane sau vinete obeze replicate la scară colosală, îmi vine pofta să le compar cu obiectele oribile pe care le făceam în primele clase de lucru manual din cocoloașe de hârtie înmuiate în apă, lăsate să se întărească și apoi vopsite naiv și nerealist – cel puțin, așa îmi ieșeau mie.
În alte locuri, însă, butaforia culinară e ridicată la rang de artă și integrată unui fenomen de pop culture masiv, incluzând expunerea lor ca la muzeu și comercializarea lor, spre bucuria ochilor unor colecționari.
Despre acele locuri putem afla din prestigioasa publicație „The New Yorker”, grație articolului cu titlul „Delectați-vă ochii cu mâncarea falsă din Japonia” și subtitlul „Replicile realiste ale mâncării sunt de mult timp o parte integrantă a culturii culinare japoneze. Acum, într-o expoziție la Japan House, ele sunt prezentate ca opere de artă”, scris de Lauren Collins.
Citez:
„Japonezilor le place să spună că «mănâncă cu ochii», savurând culorile, formele și texturile unui fel de mâncare înainte ca acesta să ajungă pe limbă. Expresia se aplică cu atât mai mult cu cât felul de mâncare în cauză nu este destinat consumului. Anul trecut, am fost una dintre cele două sute de mii de persoane care au vizitat «Looks Delicious!», o expoziție organizată de centrul cultural Japan House London, care prezenta zeci și zeci de shokuhin sampuru — replici handmade ale mâncărurilor, uimitor de realiste, care apar în vitrinele restaurantelor, chioșcurilor și barurilor din toată Japonia. Shokuhin sampuru reprezintă o industrie de aproximativ nouăzeci de milioane de dolari și o parte îndrăgită a culturii pop japoneze”.
Operele de artă nipone nu seamănă deloc cu obiectele ușor caraghioase din bucătăria de jucărie a copiilor, disponibile în magazinele de specialitate de aiurea. Dimpotrivă, sunt de un realism incredibil. Din 1932, când prima afacere dezvoltată pe seama fabricării și vânzării de shokuhin sampuru a apărut în Osaka, iar replicile alimentare necomestibile erau făcute din ceară banală ce risca să se topească la soare dacă erau expuse stradal, mâncarea falsă a evoluat fantastic.
Azi, ele se fac dintr-o ceară de parafină rezistentă și se vopsesc cu aerograful. Dar nu progresul tehnologic trebuie evidențiat aici, ci meșteșugul, artizanatul. Articolul din „The New Yorker” se încheie cu o fostă funcționară bancară, reconvertită profesional ca producătoare de shokuhin sampuru, domeniu în care a lucrat un deceniu. Dar deoarece colorarea e mai dificilă decât modelarea în matrițe, i-ar mai trebui zece ani să se specializeze în pictarea petelor de pe burta unor păstrăvi.
Uite o hrană pentru ochi pe gustul meu!
Text de HORIA GHIBUȚIU | GURMAND
Cover foto: displayfakefoods.com
