Ce și cum se bea acum 100 de ani – În 1926, legea spirtoaselor făcea ravagii, rachiul era dat pe gât cu ocaua, iar negustorii de vin „îmbogățeau” marfa cu zaharină, var și pucioasă.
În 1926, am avut un regat mare și probleme la fel. România era dodoloață, dar zguduită de frământări interne, lupte politice la baionetă, reforme administrative și ițe de succesiune ale Coroanei. Iar un înalt decret regal viza atențiunea marilor comercianți de lichior și a vânzătorilor de băuturi, care nu mai puteau fabrica marfa în regie de casă sau în condițiuni necorespunzătoare.
În București, se bea bere cu carul, la Caru’ cu bere al fraților Mircea.
În Bucuvina, se făcea reclamă la șampanie ,,MOTT“, calitate mult apreciată – de fapt, era doar un spumant la modă.
În tot regatul, se bea vin, pe fondul avertizărilor privind otrăvirea populației din cauza lăcomiei de câștig, bunăoară, a podgorenilor ieșeni și a „falșificatorilor” de vinuri. Se vindea cu 25-30 de lei litrul, dar trebuia să fii atent la ce vin torni în tine.
„Mici podgoreni susţin că majoritatea cârciumarilor îşi procură vinuri de cea mai proastă calitate, numai pentru că le obţineau cu preţuri derizorii. În schimb, negustorii de vin recurg la mijloace nepermise pentru prefacerea acestui vin de calitate proastă în produse scumpe.
În acest scop, ei se folosesc de diferite substanţe chimice ca zaharină, var, pucioasă, precum şi hrean, ardei şi alte materii otrăvitoare. Vinurile trecute printr’o astfel de prefacere capătă un gust mai tare şi un miros plăcut, motive pentru care sunt preferate de consumatorii naivi”, consemna presa vremii.
Dar să redevenim serioși și la pungă groși: botezat sau trucat, vinul era fudulie, iar rachiul – temelie (nu uităm de țuica preparată clandestin). La țară, se bea un chilogram, așa se scria pe atunci, de rachiu zilnic – o normă doar pentru cei temerari – după cum aflăm dintr-un straniu material educativ apărut în „Dimineața copiilor”, avându-l ca erou pe Moș Clondir, care bea cu ocaua.
Și-n lume, 1926 a fost un an tulbure pentru băutură. În SUA, continua prohibiția și prolifera contrabanda.
În Franța, se făcea haz pe seama faptului că americanii nu mai aveau „voe” cu băuturi alcoolice și se explica: „expresia americanizată «Cocktail» derivă din cuvântul francez «Coquetels», o specie de struguri, al căror vin se bea la anumite solemnităţi adăogându-i-se spirt şi siropuri din fructe”.
În Rusia sovietică, potrivit unei depeșe de presă, se bea rachiu cu vadra:
„se observă in Rusia o mare goană după rachiu a cărui vânzare a fost permisă începând dela 5 Octombrie 1925. În primele zile s’a băut rachiu ca apa. Numai în Moscova băutura nu este consumată cu o așa lăcomie ca la început când s’au deschis magaziile de rachiu, deoarece la cumpărarea rachiului i se face clientului o mulţime de greutăţi indirecte.
La început s-a băut în Moscova 3000 de vedre pe zi, astăzi însă se bea numai 2000 vedre. Vânzătorii exploatează setea după rachiu obligând pe cumpărător ca pe lângă rachiu să mai cumpere şi alte mărfuri cari de altfel nu sunt de loc căutate pe piaţă”. Sănătate, 2026!
Text de HORIA GHIBUȚIU | DRINK
cover foto cottonbro studio
