Schimbarea la față a produsului local
În urmă cu câțiva ani, mi-a fost cerut un text pentru o antologie coordonată de Oana și Cosmin Nasui (apărută în mai multe volume) al cărei titlu, ușor schimbat, s-ar potrivi bine și aici: „Noii industriaşi, creativii”. Adaptarea la textul de față s-ar fi rezumat la înlocuirea industriașilor cu producători locali ori fermieri (acolo unde e cazul).
În anii din urmă am tot bătut târgurile de producători locali sau de produse artizanale, în special pe cele din București, dar nu numai. Recunosc că, în ultima vreme, am început să le ocolesc. M-au cam plictisit.
Produsele, majoritatea covârșitoare, sunt copy-paste, uneori chiar de o calitate îndoielnică, ba chiar sunt miza deverului unor samsari (menționez aici că enorm de multe produse din așa-zisele magazine sibiene, maramureșene, bucovinene, ardelenești, tradiționale, țărănești provin din depozitele Antefrig – motiv pentru care le evit și pe acestea și intru doar în băcănii care se respectă).
De la slănuri la cârnățăraie, de la telemea la burduf, totul pare tras la xerox, iar când îmi e poftă de tradițional, am și alte surse (tot fiscalizate), verificate în ani. Iar cum pentru mine, mâncarea este explorare, nu doar combustibil, îmi diversific dieta sau poftele încercând mereu produse noi.
Se pare că nu sunt singurul în atare situație, nu de alta, dar târgurile cu produse artizanale moderne s-au înmulțit și au succes. Aici vin creativii produsului local. Tineri, neconservatori, mulți dintre ei foști corporatiști, plimbați prin lume, școliți pe net.
Îi găsești mai degrabă pe twici și nu la concurs de făcut șindrilă, apreciază mai mult un gin corect, decât vinul de butuc, ba chiar e posibil să aibă gleznuța goală și blugii rupți. Sunt cool, au habar de marketing și sunt fie inovatori, fie la curent cu trendurile culinare. Când nu produc ceea ce vând comentează pe grupuri internaționale dedicate fermentării sau ardeilor iuți.
Nu le e frică de experiment, vor borcane altfel și etichete fistichii, știu să targheteze în social media și să devină virali. Nu le e frică să utilizeze condimente și ierburi aromatice și nu fac rabat de la calitate. Comandă fripturi medium-rare, parizer cu 90% carne și muștar cu mandarine.
Au grijă la ambalaje și la igienă. Au răbdare să matureze și să explice detaliat de ce prețurile practicate de ei sunt peste media pieței. Sunt creatori de noi produse, poate, în viitor, de noi tradiții. Valorifică produsul local, chiar dacă nu are trasabilitate strămoșească. Cultivă șapte feluri de busuioc, dar niciunul pentru popă.
Dacă în restaurante regăsim Noua Bucătărie Românească, la astfel de târguri găsim Noul Produs Local Românesc, care poate conține goji de Teleorman, lapte de Angus, matcha sau floră spontană obținută din smart foraging. Iar asta nu înseamnă că ei înlocuiesc pe cineva sau ceva, ci doar completează sau diversifică oferta.
Bravo lor!
Text de COSMIN DRAGOMIR | PE GUSTUL NOSTRU
