ZEN GIN | O întâmplare ciudată cu un câine care și-a dat numele unui produs craft premium românesc, Zen Gin
Zen e un setter irlandez simpatic foc, pe care, când îl vezi cât e de jucăuș în societate e greu să ți-l imaginezi scrutând linia orizontului după ce a citit o carte de filozofie. Cel mai probabil, n-a făcut asta.
Ceea ce a făcut însă Zen, pe parcursul unei întâmplări ciudate cu un câine roșcat și un pahar de băutură, a fost să-și vâre limba curioasă într-un recipient pântecos în care era gin și să posteze apoi cel mai sincer review de pe Trip Advisor-ul canin, dând din coadă vesel.
A fost actul de botez al celui mai bun gin pe care a izbutit să-l facă, până acum, Cristian Georgescu, fondator, cu sprijinul unor asociați, al primei distilerii de gin craft din zona metropolei de pe malurile Dâmboviței. Zen e prietenul lui Cristian, iar IT-istul devenit antreprenor, recunoscător pentru această splendidă camaraderie câine-om, și-a transformat roșcatul în simbol al distileriei românești de gin premium, Gin Religion.
Pentru că un pahar umplut cinstit cu acest gin artizanal românesc bazat pe 17 ingrediente speciale a poposit pe șervetul replicând o pagină din ziarul New York Times de pe o masă a unui local bucureștean de pe strada Olari, m-am amintit de uriașa arhivă digitală de presă la care sunt abonat și în care mă scufund zilnic, amintindu-mi rar să ies la timp.
Acolo se găsește una dintre primele consemnări ale ginului în spațiul autohton. Notița e dintr-o ediție apărută în decembrie 1888 – an în care, dacă tot suntem la rubrica Drinks, Spyros Metaxa crea o băutură ce avea să fie cunoscută după numele de familie al grecului mustăcios – în ziarul Universul
„Corespondența particulară” a Universului, intitulată „Din Anglia” și semnată West., pare scrisă la băutură, e plină de greșeli, prezintă alcoolul într-o lumină tendențios negativă, dar, orișicât, e istorie – am păstrat grafia originală:
„Obiceiuri britanice. S’a vorbit adesea despre aplecarea englezilor pentru beție. O statistică publicată aici, zilele trecute dă mare dreptate opiniunei generale. Dupe această statistică, s’au pronunțat în anul din urmă, în Anglia și în țara de Galles, o jumătate milion de condamnări pentru beție manifestă sau pentru delicte comise în urma unei beții solemne. Ziua favorită a bețivilor englezi este mai cu seamă Dumineca, ziua Domnului. În această zi puțini englezi rămân teferi însă mulți din ei au înțelepciunea ca nu es afară ci beau în casă. Băutura principală este ginul, wiscki și berea. La Londra, bețivii strânși într-o zi oare care și puși la răcoare, au fost de 40.384. Proporțiunea condamnaților pentru beție e de 1 la 57 locuitori în țara de Galles, de 1 la 59 în Anglia, de 1 la 94 în Londra”.
Îmi place să cred că între timp ne-am mai stilizat și putem să ne bucurăm de un gin românesc foarte bun, de notele de cardamon, coriandru, hibiscus și ienupăr din Zen și să rămânem zen, nu ca englezii la bețiile lor solemne.
Text de HORIA GHIBUȚIU | DRINK
