Will travel for food
În decursul unei luni am ajuns și în Busan și la Buzău; cu avion sau tren, călare sau pe jos, unii dintre noi călătoresc pentru a mânca, iar eu, dar știți deja asta, sunt unul dintre aceia.
Acum un an eram în Iași și Suceava culegând rețete de la armeni, polonezi și evrei, iar luna aceasta sunt în Amsterdam, via Băile Balvanyoa – Cluj. Urmează Londra și toate au în comun un fir roșu comestibil: cercetare de teren, conferințe, degustări etc.
Dar să o iau cu începutul – Busan este un fel de Constanța în Coreea de Sud; de acolo vin containerele atunci când nu vin din porturile marelui vecin galben de la vest.
Are o piață de pește care, deși fără pedigree-ul vecinei Tsukiji de la est, face din oraș capitala fructelor de mare. Jagalchi Market este un Obor uriaș, în care toată lumea poartă cizme de cauciuc, iar marfa stă vie în galantare/acvarii, asta când nu e deja uscată/ filetată/ gătită.
Dintre pești, țiparul este emblematic pentru bucătăria coreeană; se unduie hipnotizant, colcăie în bazine aglomerate, dar când îți ajunge pe limbă uiți toate acestea.
Dintre fructele de mare, caracatița pare să fie preferată, turiștilor propunându-li-se cu un zâmbet șugubăț un tartar de caracatiță à la Schrödinger – e moartă, dar se mișcă.
Pentru mine, bucățica pour la bonne bouche a fost un vierme de mare, urechis unicinctus, a cărui asemănare cu o anumită parte a corpului uman îi dă un nume popular ce nu-și are locul aici.
Viermele (10-30 cm lungime și o grosime potrivită numelui) trage apă pentru a se hrăni și o elimină printr-o mișcare zdravănă de micțiune; tăiat felii și gătit un minut se cumințește, fiind doar o mâncărică gumilastică amuzantă care-ți câștigă respectul localnicilor.
Indiferent de exoticul pieței din Busan, la capitolul marketing de produs local, insula Jeju stă însă mult mai bine, știind să exploateze elegant și convingător produsele și simbolurile locale – portocala hallabong, mandarina, porcul negru și scufundătoarele haenyeo, femei vârstnice care fac free dive pentru a culege fructe de mare.
Am regăsit această mândrie dată de calitatea, varietatea și povestea produselor locale în Buzău și nu mă așteptam – un meniu reprezentativ pentru județ ar pune pe masă un festin pantagruelic.
În București, bucătărie coreeană (fără viermi cu funny names, totuși) se găsește în localuri precum Seoul, Jeonjuu sau The Kimchi și în variante ambulate/congelate la magazinele cu specific KJ, similare unor 7-11 din Coreea.
Bucătăria buzoiană, în schimb, e mai puțin reprezentată; dacă nu ar fi Bucătăria Localfood (constant) sau câțiva chefi (sporadic), mă tem că picanții cârnați de Pleșcoi (pentru promovarea cărora îi suntem recunoscători lui Cezar Ioan), babicul adevărat și pițusca, ciorbele acrite cu zarzăre și foile cu lapte (tot ciorbă) ne-ar fi necunoscute.
Din fericire, Buzăul e mai aproape decât Busanul și mâncarea buzoiană mai cuminte decât cea coreeană. Puneți pe listă pentru vacanța de vară!
text de ADRIANA SOHODOLEANU | BISCUIT.RO
cover Photo by Lazarus Ziridis
