Vegan din când în când
Nu există o denumire pentru opțiunile mele culinare de carnivor înrăit, care nu mă împiedică să savurez o Shaorma No Pork.
Mănânc ce vreau, când vreau, cum vreau. Nu postesc niciodată – și mă bucur că trăiesc într-o societate suficient de liberă ca să nu dau socoteală pentru asta. Sunt carnivor, prea tributar convingerii că vreun preparat vegetal ar putea egala vreodată gustul și mirosul unuia de origine animală. Însă am o relație deschisă cu mâncarea și dispus mereu să dau o șansă produselor fără carne să-mi zdruncine prejudecata că porcul, vita sau puiul pot fi detronate.
Ceea ce mă sperie, cu adevărat, e imagologia opțiunilor alimentare. În Lumea Nouă și tot mai frecvent în Lumea Veche, ascensiunea extremei drepte își vâră nasul în farfuria omului. Dreapta consideră consumul de carne drept o probă de masculinitate, în timp ce veganismul este caracterizat ca fiind feminin. Sunt, cumva, „Soy Boy”?
Îmi trădez genul dacă înfulec cu poftă o Shaorma No Pork de la Sara Green – locul de unde comand mâncare de Sărbători în ultimii ani – și mă bucur de bucățelele de soia texturată, de salata verde, prazul, castraveciorii murați, cartofii la cuptor, salata de varză mixtă, sosul de usturoi, mixul de condimente, de sarea neiodată și piper, totul cuprins de lipie cu maia și făină integrală?
Țin o dietă flexitariană, numită și dietă semi-vegetariană, axată pe alimente vegetale, cu includerea limitată sau ocazională a cărnii?
Nicidecum. Sau sunt un flexitarian pe invers. Uneori, mă abțin de la consumul produselor de origine animală. Acest „uneori” înseamnă că nu țin seama de nicio definiție sau periodicitate – de exemplu, unii consideră că un flexitarian nu consumă carne sau pește cel puțin o zi pe săptămână. Cum menționam la început, consum ce vreau și când vreau. Sunt un soi de vegetarian, dar nu anunț asta de cum pătrund într-o încăpere, ca să afle toți cei prezenți din prima că eu sunt deosebit și am atitudine.
Practica strictă de a mă abține de la consumul de carne sau orice alt țesut animal m-ar califica drept vegetarian, doar că asta se întâmplă atât de rar, încât nu merit acest nume. Și nu sunt un bigot carnivor, nici vreunul vegan – nu mă deranjează să știu că la preparatul meu fără carne a fost folosită untură de origine animală. Nu sunt nici „woke”. Nu m-am făcut brusc conștient de drepturile animalelor și nici nu sunt gata să mă leg cu lanțuri ca să protestez față de criza climatică.
Atunci, oare sunt semi-vegetarian? Poate pescetarian?
Da, însă un pescetarian ovo-lacto-vegetarian care nu ezită să revină la carne nu săptămâna viitoare, nu după luna „veganuarie”, nu la finalul unui ciclu de post intermitent și chinuitor care amestecă slăbitul cu mâncatul. Ci fix când am poftă. Sunt un pescetarian care bagă fructe proaspete și congelate, legume crude și gătite, cereale integrale, nuci și semințe, leguminoase, pește și fructe de mare ca șalăul, somonul, bibanul, păstrăvul, scoicile și creveții. Dar nu programatic, ci exact când mi se năzare.
Nu știu ce sunt, dar mănânc bine, e ok așa?
» Text de Horia GHIBUȚIU | Eat & Drink
