Vintilă Mihăilescu și mâncarea românească
Am ales pentru articolul de luna aceasta să citez câteva paragrafe dintr-un interviu realizat în 2017 cu regretatul profesor Vintilă Mihăilescu.
Le consider cât se poate de actuale și este posibil ca mult prea puțini cititori Zile și Nopți să fi ajuns la acest text publicat – pe atunci, pe un site extrem de nișat.
Despre multi-influență ca specific culinar:
„Dacă am fi deștepți, asta am face. Să vindem bucătăria ecumenică, multiculturală. Dar aici intervine orgoliul național. Cum adică multiculturală, dar și românească?
Păi e românească în măsura în care are niște ingrediente, niște combinații cu care suntem obișnuiți și pe care le practicăm și care sunt foarte bune. Dar ele sunt combinații de «n» influențe.
Asta e o rețetă de marketing și de identitate care, în ultimă instanță, ar fi cea mai favorabilă și mai fezabilă, mai ales în măsura în care probabilitatea e mare să fi pierdut multe dintre particularitățile zonale și nu cred că le vom recupera vreodată. Însă poți reconstitui ce a ieșit din acest melting pot”.
Despre reinterpretarea bucătăriei românești și dacă este de acord:
„Categoric că da, din două motive. În primul rând, aș fi foarte curios să văd variațiuni pe aceeași temă și, în al doilea rând, evident, acesta e trendul. Noi avem impresia că de la Burebista încoace am consumat același tip de mâncare specifică. Câtuși de puțin. O istorie temeinică a gastronomiei ne-ar arăta că de-a lungul timpului, aceste lucruri s-au mai petrecut. Că nu se chema bucătărie moleculară ori reinterpretată corect, dar avea alte denumiri.
Aceste schimbări, inovații, acest fusion au existat. Gospodăriile de la țară au fost primele «fusion-iste», să spun așa, pentru că exista puțină influență rusească, puțină din Ardeal etc.
Combinau smântâna cu borșul și ieșea ceva ce nu era nici din aia, nici din cealaltă. O gustau, dacă era bun sau foarte bun se păstra rețeta și se refolosea. Exact cum e cu ciorba de burtă, dacă mergi la turci și ceri ciorbă de burtă o scuipi, e o supă subțirică, nu e «adevărata» ciorbă de burtă. Cea adevărată e la confluența unor influențe foarte diferite.
Revenind la întrebare, răspunsul este categoric da. Este adevărat că pentru marea majoritate, acest gen de schimbare e castratoare. Dă sentimentul că nu mai e ca la bunica. (…)
Din acest motiv, cred că, deocamdată, acest tip de bucătărie nu prinde, dar părerea mea este că îi vine timpul și va începe tot așa de la zero, într-o curbă exponențială. Mă gândesc și la emisiunile culinare, show-urile care provoacă și care mai și educă, mai ales într-o zonă care la noi a lipsit, cea a esteticului.
A nu se uita că, dacă putem găsi unele rețete la bucătarii unor principi sau în bucătăria boierească târzie, noi am fost o țară cu peste 90% țărani, iar acest gen de valorizare a esteticului, a prezentării mâncărurilor nu avea cum să apară. Este apanajul mediului aristocratic.”
Text de COSMIN DRAGOMIR | PE GUSTUL NOSTRU
