Noua Ospitalitate Românească
La începutul lunii august m-am plimbat câteva zile prin țară. ghidat de România Atractivă (romania-atractiva.ro, dar și excelenta aplicație de mobil). România Atractivă este cel mai amplu și ambițios proiect de promovare a turismului cultural de la noi & spre marea mea bucurie, inițiatorii au introdus gastronomia între obiectivele turistice. Cumva, până acum nu ne-a păsat că indiferent de tipul de turism practicat, fie ecumenic, fie de festival de muzică electronică, turistul trebuie să și mănânce și e preferabil să nu se ghiftuiască cu sendvișuri de la benzinării, chiar dacă la noi traseele se opintesc în ambuteiaje de tot soiul.
Depășind (sic!) frustrările de călător blocat în trafic, ai șansa să descoperi o altă ospitalitate românească, modernă și afabilă, mai îndreptată către client. Adevărat e și că încă nu ne-am dezbărat de tot de vechi metehne și mai întâlnim reminiscențe ale vremurilor când ți se făcea o favoarea să ți se servească mâncarea sau să ți schimbe prosoapele, așa cum și, invers, sunt destui clienți care nu vor să fie serviți, ci slugăriți. Fie că a existat un training serios, fie că au fost alese cu grijă, multe dintre obiectivele din România Atractivă vin la pachet cu ghizi documentați și poligloți, cu cărți de turism și gastronomie, cu broșuri moderne, cu mâncăruri locale. Am găsit mai mulți oameni decât angajați și sper ca acesta să fie trendul.
Noua Ospitalitate Românească depășește simbolistica pâinii și sării de la întâmpinare și se preocupă și de restul. Sub această umbrelă extrem de încăpătoare intră colecția de PGL-uri (Puncte de Gastronomie Locale) apărute în ultimii ani, dezvoltarea unităților de cazare la crame, ghizi bine pregătiți, pachete turistice pentru orice fel de interes sau hobby, animații virtuale care dau viață cetăților ruinate, dezlipirea afișelor cu fotografiatul interzis, călcatul ierbii, meniuri de degustare & sharing, farm to table, deconturi pe firmă, semnalistică rutieră, spa-uri ultramoderne, resorturi de 5 stele ș.a.m.d. Vorbim de normalitate, dar, de fapt, înregistrăm un mare succes intrând în normalitate. Încercați să vă aduceți aminte de cum arăta peisajul în urmă cu câțiva ani. Trebuie să mai lucrăm la prețuri și la infrastructură și să mai luăm la pilă servicii pe ici, colo.
Când nu faci turism urban, mâncarea simplă, rețetele locale, produsele din proximitate (adică fix ce ți se oferă la PGL-uri) sunt nu doar delicioase, ci și interesante, și atractive. De multe ori, aici apare bariera limbii, însă după o vișinată sau o pălincă și o ciorbă fierbinte, impedimentul dispare mistuit de sucurile gastrice și apare satisfacția descoperirii unui nou fel de mâncare și a îndestulării cu beneficii. Iar o mâncare bună ne poate face să trecem cu mai multă răbdare peste aglomerația de pe drumurile județene, că până la autostrăzi, ne mănâncă hârtoapele.
Fotografii © romania-atractiva.ro
Citește mai multe articole din EAT & DRINK.