”Context senzorial sau ce ne atrage la mâncare?” de Cristina Cismaru

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu | Publicat: 27 martie 2024


Des ne întrebăm cum să îi ademenim mai ușor pe vizitatorii noștri să mănânce afară, în sate.

Adică cum să îi atragem în zona rurală, acolo unde se produce mâncarea de fapt și unde poți descoperi adevărata cultură gastronomică. Răspunsul nu e unul simplu fiindcă e foarte des diferit, de la om la om.

Ce încercăm de ani de zile este să creăm un context senzorial armonios. Fie că vorbim de cadru natural, de o construcție frumoasă, mirosurile din jur, imaginile din depărtare, sunetele din gospodărie și sat, vorbele oamenilor care gătesc sau servesc, totul contribuie la cum percepem noi gustul.

Masă în aer liber

De exemplu masa într-o șură deschisă, la apus de soare, într-o zi de început de vară, este pentru mine unul din momentele în care pot trăi o mică fericire. La fel simt la un picnic pe un plai cu vedere frumoasă, sunete de clopot de oaie, miros de iarbă proaspătă și zumzet de gâze prin aer. Toate acestea influențează nu doar experiența și starea noastră de bine ci și efectiv gustul perceput.

Deși teaser-ul în sine este cel mai des mâncarea, îți-e mai ușor să-ți imaginezi ce va fi acolo dacă creezi și contexul potrivit acestui moment.

Masă într-o șură deschisă, la apus de soare, într-o zi de început de vară.

Ei bine, vizitatorii la evenimentele noastre rurale organizate de 16 ani prin sate mici, au șansa să guste din ceea ce le oferă satul, dar nu-i lăsăm să mănânce pur și simplu. Lângă masă sunt mereu femeile care au gătit și care-ți explică și te îndeamnă, hai, gustă și asta, la noi în sat așa se mănâncă. Și în momentul acesta tu deja ești influențat de un context, în care contează tot cadrul senzorial, nu doar gustul.

Mâncare preparată de oamenii locului

Intervine așadar povestea celor gustate și a celor care au preparat mâncarea. Mai mult, după ce mâncăm avem partea principală a experienței, adică descoperim satul împreună, într-un tur. Când mergem prin sate, încercăm să dăm răspunsul la întrebări precum de ce arată așa satul, de ce gustul e ăsta, de ce se produc aici cartofi și ceapă și nu altceva. Le explicăm vizitatorilor teritoriul și de ce e important să păstrăm ce ne dă natura în zona respectivă. De asta ne zbatem așa de mult să vină oamenii în sate.

Dacă ei înțeleg „de ce“-urile din jurul mâncării locale, vor deveni ei înșiși ambasadorii regiunii, și vor face același exercițiu în satele bunicilor lor sau pe unde ajung ei, vor căuta ce e local, vor căuta să înțeleagă. Cum e acum? Gustul sau povestea și contextul atrag mai mult? Poftă de ceva bun sau de o poveste cu tâlc? Rămâne de văzut la fiecare.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută