Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/10/2023
Artă & Cultură / Teatru

PREMIERĂ | “Am avut o Livadă”, în regia lui Eugen Jebeleanu, la Odeon

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii PREMIERĂ | “Am avut o Livadă”, în regia lui Eugen Jebeleanu, la Odeon Share PREMIERĂ | “Am avut o Livadă”, în regia lui Eugen Jebeleanu, la Odeon


“Am avut o Livadă”,

Regia lui Eugen Jebeleanu, la PREMIERĂ Odeon

După intens discutata sa transpunere scenică a Pescărușului de la TNB, de anul trecut, neconvenționalul regizor Eugen Jebeleanu recidivează luna aceasta cu o propunere tot din spațiul cehovian, adaptarea clasicei piese Livada de vișini, ce va avea premiera la Teatrul Odeon.

Sugestia din titlu că vom avea parte de o altfel de “livadă” decat cea imaginată de dramaturgul rus în 1903, ne-a incitat să îl întrebăm chiar pe autorul punerii în scenă în ce măsură diferă perspectiva sa în abordarea creației cehoviene față de precedentul spectacol.

Eugen Jebeleanu Am Avut O Livada Odeon

EUGEN JEBELEANU: “Diferă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, la Pescărușul am păstrat textul lui Cehov așa cum a fost el scris în original, iar aici e vorba de o rescriere a unui text inspirat din piesa lui Cehov, Livada de vișinide către Yann [Verburgh] și e, practic, o nouă poveste, o altă dramaturgie, o altă epocă.

Din punct de vedere al concepției regizorale, e o altă viziune, care, dacă la Pescărușul se concentra, mai degrabă, pe acea trupă de actori și ambiguitatea dintre rol-personaj-actor, de data aceasta e vorba, de o intersecție între epoci și între două stiluri, aș putea zice chiar, de teatru.

Am încercat să păstrăm, pe de-o parte, inspirația cehoviană și a secolului în care a fost scris textul și, în același timp, să aducem în epoca anilor ’90, când are loc acțiunea din textul lui Yann, o estetică cât se poate de aproape de acea epocă.

În al doilea rând, cred că e vorba despre ce gen de emoție provoacă spectacolele.

La Pescărușul, e mai mult o revoltă a lui Treplev și un spectacol ca un manifest care încearcă să spargă convențiile tradiționale în teatru – poate cu o anumită violență, poate cu o anumită furie care aduce cu sine și un teribilism, însă Am avut o Livadă e, mai degrabă, un spectacol care are foarte multă candoare, care provoacă emoție.

E un spectacol cald, uman, care nu își propune să lovească în nimic și nimeni, ci, să aducă împreună și să creeze empatie în raport cu toate problemele cu care se confruntă personajele. E un alt tip de emoție, în primul rând.”

Am Avut O Livadă
Am avut o Livada, foto Sabina Costinel

Dincolo de ineditul reinterpretării într-o manieră modernă – ca abordare dramaturgică și regizorală – a textului lui Cehov, un motiv suplimentar ce face din Am avut o Livadă  un must see al stagiunii actuale este distribuția stelară a spectacolului: Niko Becker, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu, Alexandu Papadopol, Ioana Bugarin, Vlad Bîrzanu, Nicoleta Lefter, Ionel Mihăilescu, Ruxandra Maniu, Eduard Trifa, Simona Popescu și Diana Gheorghian.

Îi vom revedea pe toți în livada lui Eugen Jebeleanu de la Odeon!

Text de Ioan Big | Teatru | Premiere

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută