Când spui climă tropicală, gândul îți zboară automat la plaje, palmieri, fructe exotice și, eventual, junglă. Și, mai ales, alte continente. Dar clima tropicală sau subtropicală se regăsește și în câteva insule ce sunt teritorii europene și sunt situate în zona Africii, a Caraibelor, sau în Pacificul de Sud.
Madeira e un teritoriu portughez, situat în apropierea continentului african, în dreptul coastelor marocane. În inima capitalei insulei, Funchal, se află Mercado dos Lavradores, o piață dedicată fructelor, florilor, condimentelor și peștelui (produsele specifice insulei). Localnicii afirmă că piața e o capcană turistică, din cauza prețurilor prea mari. Dar, din experiența mea cu alte piețe de fructe tropicale, unde am cumpărat prin semne și a trebuit să caut pe net cum să consum fructele respective, pentru că nu puteam comunica cu vânzătorii, explicațiile pe care le-am primit în piața din Funchal au fost o revelație. Am învățat că există vreo 4 feluri de fructul pasiunii (mov, banană, portocală și lămâie), cum să consum Monstera deliciosa evitându-i toxicitatea, cum să mănânc anona și câte feluri de banane pot să existe.


Gastronomia insulei Madeira înseamnă mult mai mult decât aceste fructe tropicale, dar ele își pun amprenta asupra multor preparate. Spre exemplu, cel mai îndrăgit fel tradițional e preparat din pește sabie, o specie de apă adâncă, servit cu banane de Madeira și sos de fructul pasiunii. E o explozie de dulce, sărat și gust marin și un adevărat fel de mâncare tropical. Un alt fel de mâncare profund reprezentativ pentru tot ceea ce a reprezentat Madeira din punct de vedere istoric e bolo de mel de cana, o prăjitură preparată tradițional în preajma Crăciunului, dar care acum se găsește pe tot parcursul anului. E un fel de chec cu melasă, multe condimente și fructe confiate și e expresia faptului că, de-a lungul timpului, Madeira a fost cunoscută pentru plantațiile de trestie de zahăr, dar și ca spațiu al comerțului cu condimente.
Nu în ultimul rând, clima și relieful Madeirei și-au pus amprenta asupra băuturilor specifice insulei. Vinul de Madeira a fost unul dintre cele mai apreciate tipuri de vin licoros din istorie și rămâne și în zilele noastre ceva special. Dar, dincolo de vin, Madeira mai produce și rom, poncha (o băutură cu rom și suc de fructe) și Brisa Maracuja, un suc de fructul pasiunii cu pulpă, slab acidulat, ce se găsește doar pe insulă.




