Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/04/2022
Clin D'oeil

În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale” Share În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale”


Chiar din prima zi a lunii mai, ultracreativul regizor și coregraf Răzvan Mazilu ne propune la Teatrul Excelsior în maniera sa inconfundabilă, dintr-o perspectivă contemporană, o incursiune în lumea dezacordată a hoţilor, cerșetorilor și prostituatelor din Opera de trei parale, adaptarea lui Bertolt Brecht – scrisă la o distanţă de exact două secole – a Operei cerşetorilor din 1728 a lui John Gay, îmbogăţită cu poeme de François Villon și cu song-urile foarte eclectice ca influenţă, compuse de Kurt Weill.

Cât de mult ne vor distra, cât de profund ne vor mișca sau cât de serios ne vor pune pe gânduri avatarurile vieţii marginalului Mackie Şiş, rămâne să descoperim fiecare dintre noi în sala de spectacol, dar până la necesara experienţă live am căutat să aflăm chiar de la RĂZVAN MAZILU câteva detalii despre cum și-a imaginat Opera de trei parale.

O piesă de ‘teatru muzical’ scrisă acum un secol ar putea părea neofertantă pentru un public atras mai degrabă de trendurile şi problematicile prezentului. Prin ce v-a „vorbit” acum Opera de trei parale de v-a determinat să o puneţi în scenă?

Dar textul lui Brecht este, cum îi șade bine oricărei capodopere, extrem de actual. El cade greu mai ales în aceste vremuri atât de complicate, într-o lume măcinată de războaie de tot felul. Un text despre oameni, despre condiţia umană. Mi s-a părut absolut necesar ca această poveste despre o lume nebună, nebună, nebună, să fie „spusă” de o trupă de actori tineri, o trupă puternică, proaspătă, cea a Teatrului Excelsior, o trupă care își dorește mai multă și mai multă perfecţiune, care e dispusă încă să lupte și să creadă în puterea teatrului care transfigurează lumea într-una mai bună.

E ceea ce am făcut, acum câţiva ani, cu spectacolul West Side Story, supranumit „Manifestul unei generaţii”, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. O altă generaţie de actori e gata să „rupă” acum scena. În frunte cu același Lucian Ionescu, protagonistul din West Side Story, revelaţia acelui spectacol.

În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale”

Este de notorietate că sunteţi pasionat de universul cultural și artistic al anilor ’20-‘30, fie și dacă ne amintim doar de Mon Cabaret Noir sau Cabaret. În ce măsură v-aţi aplecat și asupra biografiei lui Brecht, ca autor al piesei, asupra vieţii lui, în contextul Anilor de Aur?

Am să vă dezvălui un singur „secret” al montării care, sper, va incita: prezenţa, inventarea unui personaj aterizat din epoca interbelică – o epocă a marilor cuceriri artistice și care, cu adevărat, mă obsedează -, și anume imaginea celebrei Marlene Dietrich, efigie a epocii respective, devenit în spectacolul meu personaj de cabaret și maestru de ceremonii, raissoneur și „nebun” înrudit cu nebunii lui Shakespeare, cei care spun întotdeauna adevărul.

Vom vedea un spectacol ce pleacă de la o ballad opera a unui englez, poemele unui francez, textul și muzica unui tandem german… fiecare autor a adus în poveste spaţiul și timpul său. Vorbiţi-mi despre spaţiul și timpul lui Răzvan Mazilu din Opera de trei parale.

Am imaginat o lume etern valabilă, totul se poate întâmpla atunci sau acum, în Londra victoriană – acolo unde Brecht a situat povestea – sau aici sau aiurea, într-un mix de epoci și stiluri pe sensibilitatea publicului contemporan. Am situat povestea într-un teatru părăsit, abandonat, spaţiu în care ne-am jucat de-a „teatrul în teatru”, amestecând și dinamitând convenţii. Un teatru ca o ultimă speranţă, ca ultimă șansă a unei lumi utopice în care orice este posibil și în care Binele învinge Răul.

În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale”

Ideea aceasta pare să fie declinată în detaliu, inclusiv prin scenografie…

Da, este clar „teatru în teatru”, decorul imaginat de Dragoș Buhagiar asta ne arată clar, cu multă poezie însă. Am spart și ne-am jucat (aproape) periculos cu convenţia teatrală. La urma urmei, spectacolul ne demonstrează cum teatrul e o posibilă salvare și pune ordine în haosul existenţial.

Care a fost abordarea în ceea ce privește muzica? Compozitorul Kurt Weill vorbea la vremea aceea de o reconstrucţie pop(ulară) a unei forme de expresie percepută drept elitistă…

Coloana sonoră este neschimbată. Am păstrat cu sfinţenie totul, așa cum ne obligă și drepturile de autor, de altfel. O muzică neobișnuită, fascinantă, dar foarte grea, parodie a genului liric, lied și cabaret deopotrivă. Spectacolul conţine tot: parodie, umor, dramatism și lirism, expresionism și rapeluri operistice, teatralitate puternică, dar și mesaj puternic. Fiecare își alege ce poftește, ce simte, ce înţelege.

În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale”

În lumea lui RĂZVAN MAZILU, prin „Opera de trei parale”

fotografii © Andrei Gîndac

 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută