La Brașov, mai multe afaceri și asociații s-au mobilizat și facilitează producerea vizierelor pentru cadrele medicale, ambulanțieri, farmaciști, personalul DSU sau jandarmi.
viziere.ro este o inițiativă națională (implementată din martie 2020) prin care voluntarii pun la dispoziție tehnologia de care dispun pentru a confecționa gratuit echipamentele necesare în lupta Covid.


„Știm că produsul există și nu ne dorim să îl reinventăm, ci să ne adresăm unei nevoi. Spre deosebire de vizierele comercializate, viziera concepută de noi va fi gratuită și disponibilă în măsura posibilităților de producție.
Dorim să facem următorul pas: să trimitem viziere acolo unde este nevoie de ele, concret să le donăm în măsura în care obținem sponsorizări.” precizează site-ul inițiativei.
Brașovul nu face excepție și eforturile locale sunt susținute de donatori și makeri deopotrivă prin Asociaţiile coordonatoare Asociația Științifică a Studenților Mediciniști Brașoveni- ASSM şi Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) şi atelierelor Visssual, Brandviser Promo, Efect Advertising Brasov, Total Impact, Creații Personalizate, COT – Pipe organs – Constructii orgi si tamplarie, Plametco şi VlamixART.




Vă puteți implica fie dacă dispuneți de aparatura necesară pentru producerea vizierelor, fie donând pentru materiale prin:
ASOCIATIA STIINTIFICA A STUDENTILOR MEDICINISTI BRASOVENI
Cod Fiscal: 26846438
Cont IBAN: RO63BTRL00801205S91115XX
Deschis la Banca Transilvania
Descriere tranzactie: Stare de urgenta/Viziere PET
Dacă aveți nevoie de ajutor în instituțiile medicale, puteți completa formularul acesta.
Detalii despre datele la nivel național găsiți pe site și Facebook.




