Interviu cu Remus Mocanu despre Săptămâna Gastronomică Sibiu, ediția a 2-a: „Dezvoltarea gastronomiei locale depinde foarte mult de capacitatea de a lucra împreună”

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 28 octombrie 2026


Între 2 și 8 noiembrie, Sibiul intră în atmosfera Săptămânii Gastronomice: 33 de restaurante, meniuri cu două preparate la doar 50 de lei și șapte zile în care sibienii pot (re)descoperi locuri și gusturi noi.

Am stat de vorbă cu Remus Mocanu, director executiv al Organizației Patronale HoReCa Sibiu, despre rezultatele primei ediții, care au confirmat interesul publicului și au încurajat continuarea proiectului, dar și despre rolul colaborării dintre restaurante în promovarea gastronomiei locale.

Prima ediție a Săptămânii Gastronomice Sibiu, organizată în această primăvară, a fost un prim test pentru un concept care aduce restaurantele locale mai aproape de public. Ce v-a arătat această primă experiență despre potențialul evenimentului?

Prima ediție ne-a confirmat că există un interes real din partea sibienilor pentru astfel de inițiative și că oamenii sunt deschiși să descopere restaurante și experiențe culinare noi atunci când le oferim un concept simplu și accesibil. Cele peste 6.000 de meniuri vândute într-o singură săptămână reprezintă un rezultat foarte bun pentru un proiect aflat la început de drum.

Dincolo de cifre, cel mai important lucru este că am reușit să aducem restaurantele mai aproape de public și să demonstrăm că gastronomia locală poate fi promovată foarte eficient printr-un efort comun. Acest rezultat ne-a dat încrederea să continuăm proiectul și să dezvoltăm Săptămâna Gastronomică într-un eveniment de referință pentru Sibiu.

Dincolo de promovare, ce beneficii concrete poate aduce Săptămâna Gastronomică restaurantelor participante, de la atragerea unor clienți noi până la fidelizarea publicului?

Principalul avantaj este că oferim restaurantelor oportunitatea de a ajunge la un public nou, care poate nu le-ar fi trecut pragul în mod obișnuit. Prin meniul special, la un preț accesibil, reducem acea barieră pe care un client o poate avea atunci când vrea să încerce un restaurant necunoscut.

Odată ajuns acolo, experiența culinară, serviciile și atmosfera sunt cele care îl pot convinge să revină. În același timp, evenimentul poate genera trafic suplimentar, vizibilitate și recomandări din partea clienților. Noi ne dorim ca beneficiile să nu se limiteze la cele șapte zile ale campaniei, ci să se transforme în relații de lungă durată între restaurante și consumatori.

Ce rol pot avea astfel de inițiative comune într-o perioadă cu numeroase provocări pentru industria HoReCa și cât de importantă e colaborarea dintre restaurante pentru dezvoltarea gastronomiei locale?

Considerăm că astfel de inițiative sunt cu atât mai importante în contextul actual, în care industria HoReCa se confruntă cu numeroase provocări, de la creșterea costurilor de operare până la schimbările în comportamentul de consum. Săptămâna Gastronomică este un exemplu concret al lucrurilor pe care le putem realiza atunci când restaurantele aleg să colaboreze, nu doar să concureze.

Fiecare restaurant își păstrează identitatea, specificul și propria ofertă, dar împreună reușim să construim un proiect cu o vizibilitate și un impact mult mai mari decât ar putea obține fiecare individual. Credem că dezvoltarea gastronomiei locale depinde foarte mult de această capacitate de a lucra împreună, de a susține consumul local și de a promova Sibiul ca destinație gastronomică.

Numărul restaurantelor participante a crescut de la 25, la prima ediție, la 33 în această toamnă. Ce a contribuit la creșterea interesului pentru eveniment și care sunt restaurantele care participă la această ediție?

Credem că principalul factor a fost succesul primei ediții. Rezultatele concrete, reacțiile publicului și vizibilitatea obținută au demonstrat restaurantelor că este un proiect care merită susținut. Faptul că am ajuns la 33 de restaurante participante arată că există tot mai multă încredere în această inițiativă și în capacitatea noastră de a construi proiecte relevante pentru industria locală.

Ne bucură în mod special diversitatea restaurantelor înscrise. Avem atât restaurante cu specific tradițional românesc, cât și locații care propun bucătărie internațională, preparate contemporane sau concepte culinare diferite. Tocmai această diversitate este unul dintre punctele forte ale evenimentului.

Ne dorim să arătăm că Sibiul are o ofertă gastronomică bogată și că fiecare restaurant are propria poveste de spus prin preparatele sale. Lista completă a celor 33 de restaurante poate fi consultată pe site-ul Organizației Patronale HoReCa Sibiu, în secțiunea dedicată Săptămânii Gastronomice.

Restaurantele participante propun meniuri speciale, cu două preparate, la prețul de 50 de lei. Cât de important a fost ca aceste meniuri să reflecte personalitatea și specificul fiecărui restaurant, dar să fie și accesibile publicului larg?

Acesta este, de fapt, unul dintre principiile de bază ale proiectului. Nu ne-am dorit să creăm o simplă campanie de reduceri, ci o experiență prin care publicul să descopere identitatea culinară a fiecărui restaurant. De aceea, fiecare locație își construiește propriul meniu, format din două preparate reprezentative pentru bucătăria sa.

E important ca un client care participă la Săptămâna Gastronomică să își poată face o idee despre ceea ce oferă restaurantul respectiv și să fie motivat să revină. Prețul de 50 de lei a fost gândit tocmai pentru a face această experiență cât mai accesibilă unui public larg. Ne dorim ca oamenii să profite de această oportunitate pentru a ieși din rutina obișnuită, pentru a încerca gusturi noi și pentru a descoperi restaurante în care poate nu au mai fost până acum.

Pentru cei care vor să descopere meniurile speciale, cum funcționează concret Săptămâna Gastronomică?

Conceptul este foarte simplu. În perioada 2-8 noiembrie, cele 33 de restaurante participante vor pune la dispoziția publicului câte un meniu special, format din două preparate, la prețul unic de 50 de lei. Recomandăm celor interesați să urmărească și paginile de social media ale restaurantelor pentru a descoperi meniurile propuse.

În ceea ce privește programul de servire și rezervările, recomandăm verificarea directă la restaurantul ales, deoarece acestea pot varia de la o locație la alta. Ne dorim ca experiența să fie cât mai simplă pentru public: să aleagă un restaurant, să descopere meniul special și să se bucure de o experiență culinară nouă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută