La mijlocul lui septembrie a avut loc pe strada Târgul Vinului Street Delivery Sibiu.
După câțiva ani în care evenimentul a avut loc în Piața Schiller, Street Delivery a revenit în Sibiu.
Și a revenit super-în-forță (trebuie să recunosc). Cu o ediție matură, asumată, mai așezată. Cu noi mize, mai mari, și mai pe termen lung. Cu o strategie, pe care îmi doresc din tot sufletul să o îndeplinim.
Am ajuns pe strada Târgul Vinului, datorită lui Alin și a Claudiei, prieteni, localnici ai străzii. Ne-am împrietenit și cu alți vecini, cu Romi, cu Ovidiu, cu Andrei și Didi eram deja prieteni, cu doamna care locuiește vizavi de Alin, domnul de la parter, doamna de la cea mai frumos restaurată casă de pe stradă, tipa superfaină de la florărie.


Ne țopăia sufletul de fericire, și mie și lui Ramo, prietena și colega mea de Street Delivery când am văzut vineri dimineața ce bucurie pe comunitatea străzii că se organizează un eveniment la ei pe stradă.
Ce vreau să spun este că a fost foarte frumos în Orașul de Jos, și că ne-am simțit minunat. Că nu a fost cu înjurături și cu claxoane, cum ar presupune BIAS-urile pe care le au sibienii despre Orașul de Jos.
A fost cu entuziasm sincer, cu oameni care ies pe stradă și dau o mână de ajutor; cu vecinătate și cu bucurie că strada s-a făcut frumoasă pentru a-și arăta potențialul.


Am avut Agora For Urban. A fost una dintre cele mai frumoase agore la care am participat eu în Sibiu – a fost cu implicare, cu feedback din partea publicului, cu sugestii și observații, și s-a lăsat cu o listă lungă de obiective pe care trebuie să le îndeplinim. Printre ele și că, avem nevoie de o schimbare a mentalității, iar ea se poate întâmpla doar dacă vii în Orașul de Jos să vezi ce fain e!
Te invit așadar pe pagina mea de social media, În Orașul de Jos, să descoperi și tu ce te poate aduce pe aici-acolo.






