VIDEODOME | „GUNFIGHT AT THE O.K. CORRAL” (1957, r: John Sturges)

Gunfight at the O.K. Corral” (1957), regizat de John Sturges, transformă celebra confruntare dintre oamenii legii conduși de Wyatt Earp și gruparea Clanton într-un western clasic construit în jurul relației dintre Earp și Doc Holliday. Cu Burt Lancaster și Kirk Douglas în rolurile principale, filmul rămâne unul dintre reperele cinematografice ale legendei O.K. Corral.

John Sturges înainte de „Gunfight at the O.K. Corral”

Anii ’50. Începutul carierei unui cineast reputat, John Sturges (1910-1992), care a intrat în istoria Pop culture deopotrivă datorită inovaţiilor pe care le-a adus sub egida RKO la evoluţia Technicolor-ului (mai ales în perioada lucrului cu David O. Szelnick la “The Garden of Allah”), precum şi a apetitului său pentru filmele de acţiune  (“Marea evadare”, “Vulturul a aterizat” sau iconicul Western “Cei şapte magnifici” din 1960, un remake după “Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa din ‘54, despre care niponul a declarat că îl adoră).

Până în 1957, Sturges mai regizase doar un Western tradiţional, “Escape from Fort Bravo” (1953), cu William Holden şi John Forsythe, după scenariul de o calitate îndoielnică scris de Frank Fenton, un supravieţuitor al Hollywood-ului antebelic, care trimite cu gândul la o versiune leşinată al lui “Two Flags West”, filmul lui Robert Wise din 1950, numai că alte două proiecte esenţiale din CV-ul său trebuie luate în considerare în momentul în raport cu abordările ulterioare ale Vestului Sălbatic, începând  cu acest “Gunfight at the O.K. Corral”.

Este vorba despre “Bad Day at Black Rock” (1955), un Thriller contemporan nominalizat la Oscar şi BAFTA care combină inovativ Film Noir-ul cu intrumentarul genului Western, şi “Wild is the Wind” (1957), rămas în memoria colectivă ca fiind regizat de George Cukor, dar care, iniţial, trebuia făcut de Sturges, ce a invocat probleme de sănătate pentru a se retrage din proiect, nemulţumit fiind de faptul că tenta pronunţată Western pe care intenţiona să o dea peliculei nu convenea intenţiilor producătorilor.

De ce acest intro? Pentru a sublinia că John Sturges, deşi nu poate fi considerat un cineast vizionar, ‘motorizat’ de o viziune estetică personală care să confere memorabilitate lungmetrajelor sale, a fost, în mod incontestabil, un artist cu personalitate puternică, capabil să îşi exploateze cu eficacitate resursele, mai ales cele umane, iar asta se simte pregnant în acest Western din 1957.

Povestea adevărată a confruntării de la O.K. Corral

Facem un pas mai departe şi ajungem la incidentul istoric care dă titlul filmului, ‚The Gunfight at the O.K. Corral’, cea mai celebră înfruntare (în)armată din istoria Vestului Sălbatic (simbolică pentru problemele de menţinere a legii şi ordinii în zona de frontieră, care s-a consumat în data de 26 octombrie 1881 în Tombstone, Arizona), între cvartetul de apărători a legii – cei trei fraţi Earp, plus Doc Holliday – şi gaşca de cowboy condusă de familia Clanton, care nu a durat mai mult de… 30 de secunde, timp în care s-au tras peste 30 de cartuşe, după cum aflăm pe history.com.

Despre Wyatt Earp şi prietenia lui controversată cu Doc Holliday s-a scris enorm, iar prezenţa lor pe ecrane a fost una frecventă şi constantă în ultimii 100 de ani, de la “Wild Bill Hickock” din 1923, unde Wyatt este doar side-kick, până la proiectul lui Alex Cox din 2017, “Tombstone-Rashomon”.

Wyatt Earp și Doc Holliday, în centrul filmului

Filmul lui Sturges este conceput în jurul unui tandem de înstrăinaţi de viaţa socială – cu toate că profesiile lor sunt indisolubil legate de aceasta -, Wyatt Earp, om al legii (“All gunfighters are lonely. They live in fear. They die without a dime, a woman or a friend.”) şi Doc Holliday, cartofor-pistolar temut şi vânat de ambele părţi ale frontierei (“The name of the game is solitaire.”).

Primul a ajuns într-o fază a existenţei în care încrederea în justeţea valorilor pe care le promovează este erodată cotidian de proprii colegi (şeriful local), iar al doilea, un misogin cultivat, care nu a trecut complet peste frustrările originilor sale elitiste (familia aparţinând înaltei societăţi din Atlanta, Georgia), datorită cărora a ajuns să studieze stomatologia, dar a eşuat în spaţiul interlop din cauza Războiului de Secesiune (“To Hell with logic.”).

Povestea e simplă: fost nelegiuit pe al cărui cap fusese pusă o recompensă semnificativă, ajuns ‘baron local’ cu vagi aparenţe de legitimitate, Ike Clanton îşi înmulţeşte în realitate averea prin contrabandă cu vite furate din Mexic şi, atâta vreme cât trebuie să aibă o piaţă constantă de desfacere (care presupune transportul bovinelor în diverse regiuni din Statele Unite pe calea ferată), oraşul cu gara cea mai accesibilă, Tombstone – şi, mai ales, comunitatea acestuia – trebuie să îi fie aservit prin orice mijloace, de la violenţă sau hărţuire la şantaj şi trafic de influenţă.

“The wages of sin are rising”, îi spune U.S. Marshall-ul Wyatt Earp (interpretat extrem de sobru, dar adecvat, de către Burt Lancaster) şerifului corupt… “Your duty is to the people and not to your own pride”.

Conflictul violent şi finalul este previzibil, dar Sturges îşi clădeşte inteligent pelicula – într-o formulă de proto-Buddy-Movie – pe cele două personaje, raţionalul până la limita habotniciei în a respecta regulile (Earp) şi cinicul conturat în baza handicapurilor emoţionale acumulate de-a lungul anilor, tuberculosul Doc Holliday (Kirk Douglas ), fie în relaţia sa cu Wyatt, fie în cea cu vremelnica parteneră Kate Fisher (“Your woman? Anybody’s woman!”), interpretată de câştigătoarea premiului Oscar cu un an mai devreme pentru “East of Eden”, Jo Van Fleet.

De la Burt Lancaster și Kirk Douglas la Lee Van Cleef și Dennis Hopper

Dacă tot am ajuns la distribuţie, trebuie să menţionăm câteva nume foarte interesante. Dincolo de apariţia în fundal al unor veterani al Western-urilor precum DeForest Kelley (“The Lone Ranger”, 1949-1957), Rhonda Fleming (“Abilene Town”, 1946), Jack Elam (“High Lonesome”, 1950) sau Martin Milner (“Last of the Comanches”, 1953), doi actori – pe atunci încă ‘juniori’ – merită menţiuni speciale prin valoarea adăugată pe care o aduc transpunerii naraţiunii: Lee Van Cleef şi Dennis Hopper. Prin urmare, atenţie la ‘Easy Rider’ Hopper în rolul vulnerabilului Billy Clanton, tânăr marcat şi obsedat că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor familiei şi, respectiv, ‘For a Few Dollars More’ Van Cleef ca Ed Bailey, pungaşul care caută să se răzbune pe Doc Holliday.

Dincolo de cele scrise până acum mai am doar o menţiune de final: lăsând deoparte muzica lui Dimitri Tiomkin (patru premii Oscar şi şase Globuri de Aur, memorabil în acest context prin OST-ul pentru “High Noon”, al lui Fred Zinnemann, din 1952), pe generic avem alte două nume interesante pentru contribuţia sonoră, Ned Washington (compozitor care debutase în cinematografie în 1929 şi al cărui prim aport creativ într-un Western a fost legat de “Viva Villa!” din 1934), precum şi popularul interpret de Jazz Frankie Lane, născut în 1913 în Chicago, al cărui tată a fost frizerul lui Al Capone. Una peste alta, O.K. Corral se dovedeşte a rămâne un Western chiar… OK, ce merită fi (re)descoperit fără rezerve.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME

• Regizor: John Sturges
• Scenariști: Leon Uris, George Scullin
• Distribuție principală: Burt Lancaster, Kirk Douglas, Rhonda Fleming

Citește și acest articol Zile și Nopți: VIDEODOME | “SPIRITS OF THE DEAD” (1968, r: Roger Vadim, Louis Malle, Federico Fellini)

VIDEODOME | “SPIRITS OF THE DEAD” (1968, r: Roger Vadim, Louis Malle, Federico Fellini)