Rezumat
Street Delivery #6 – Ce (ne) rămâne când strada dispare?Cu sau fără stradă, comunitatea rămâne Cum se va desfășura evenimentul în curte?Un festival susținut de comunitate
Street Delivery Brașov 2026: „Ce rămâne?”
Între fragilitatea naturii, fragilitatea culturii și fragilitatea unui oraș în care deciziile se pot schimba în ultimul moment
Un festival care și-a asumat public teme civice și a cerut administrației locale mai multă responsabilitate față de cultura independentă și față de oraș își pierde, în ultimul moment, posibilitatea de a se desfășura în spațiul pentru care fusese pregătit.
Între 11 și 13 septembrie, Street Delivery ajunge la cea de-a șasea ediție în Brașov.
Tema de anul acesta a pornit de la o întrebare cu ecou dublu, care pune față în față fragilitatea culturii și fragilitatea naturii, într-un oraș care riscă să piardă, în ritm alert, lucrurile care îl definesc.
În 2026, Brașovul a rămas fără finanțare publică pentru proiectele culturale independente, iar o parte dintre evenimentele care animau orașul au dispărut sau au fost puse în dificultate de a se mai desfășura.
„Ce rămâne?” devine o temă cu atât mai relevantă, cu cât – cu doar trei zile înainte de eveniment – Primăria Brașov a revenit asupra avizului de restricționare a traficului care permitea pietonalizarea temporară a străzii și a impus desfășurarea evenimentului doar pe locurile de parcare.
Street Delivery #6 – Ce (ne) rămâne când strada dispare?
În ultimii cinci ani, Street Delivery Brașov nu a fost doar un festival de stradă. A fost un spațiu pentru conversații despre oraș, mobilitate, natură, cultură și felul în care administrația ia decizii care ne afectează viața de zi cu zi. Un eveniment care aduce împreună diversele comunități din oraș.
În ultimul an, organizatorii s-au poziționat public și pentru cultura independentă din Brașov, prin semnalarea problemelor, propuneri privind alocarea unui buget pentru cultură și solicitarea unor condiții mai bune și mai predictibile pentru comunitatea culturală a orașului.
Faptul că, în săptămâna evenimentului, Primăria Brașov a revenit asupra avizului care permitea închiderea străzii este tocmai întrebarea „Ce rămâne?” dusă până la capăt: ce rămâne dintr-un proiect cultural atunci când sprijinul public dispare, când condițiile administrative se schimbă peste noapte și când un eveniment construit luni întregi trebuie regândit în doar câteva zile?
Este un exemplu care redă întocmai fragilitatea sectorului cultural, dar și a orașului în care trăim.


Cu sau fără stradă, comunitatea rămâne
Ediția a șasea nu va mai avea loc pe tronsonul de stradă cunoscut dintre Modarom și Star, după ce Primăria Brașov a revocat avizul emis de Comisia de Circulație în luna iulie, în baza căruia s-a votat și un acord de colaborare în Consiliul Local. Cu câteva zile înainte de eveniment, Primăria a propus ca evenimentul să se desfășoare doar pe locurile de parcare, fără închiderea circulației.
Organizatorii au refuzat această variantă: „Nu ne putem asuma un astfel de aranjament al străzii. În primul rând, din motive de siguranță, iar în al doilea rând pentru că parte definitorie a acestui eveniment este închiderea străzii pentru circulația auto, cu scopul de a reda strada oamenilor și de a testa măcar pentru un weekend cum ar putea să arate un pietonal aici. Se pierde complet conceptul evenimentului.” – Aura Petrașcu, manager comunicare Street Delivery
Street Delivery se mută astfel cu desfășurarea evenimentelor într-un spațiu adiacent, redescoperit și redat publicului pentru prima dată în 2025: Curtea Corpului N al Universității Transilvania din Brașov.
Ediția 2026 avea prevăzute în program mai multe activități în Curtea Corpului N, dar, în condițiile date, organizatorii sunt nevoiți să desfășoare întregul program în acest spațiu.
„Cu trei zile înainte de eveniment, Primăria ne-a transmis că trebuie să mutăm activitățile pe locurile de parcare, fără oprirea circulației. Acest lucru arată o lipsă de înțelegere a misiunii unui eveniment care, timp de cinci ani, a închis strada ca un manifest pentru recuperarea spațiului public de către pietoni. Paradoxal, schimbarea vine după ce săptămâna trecută administrația locală a anunțat că își dorește un oraș pentru oameni și că va pietonaliza inclusiv această stradă.” – Timea Honț, curator Street Delivery
În pofida anulării spațiului consacrat, activitățile acestei ediții merg mai departe, cu sprijinul celor care cred în demersul festivalului și cu implicarea voluntară a echipei și a partenerilor.
Pentru că Street Delivery nu e doar despre o stradă. Este despre un spațiu de interacțiune al comunității, un loc în care schimbăm experiențe, ne asumăm orașul, nu doar îl tranzităm și creăm împreună spații sigure în care întrebările pot fi auzite. Chiar și atunci când sunt incomode.
Cum se va desfășura evenimentul în curte?
Vineri, 11 septembrie – Fragilitatea naturii
Programul începe la ora 17:00 cu o sesiune de întrebări și răspunsuri cu grupul de inițiativă civică SCUT pentru Spații Verzi, pornind de la principalele subiecte de mediu care au fost pe agendă anul acesta.
În paralel, publicul este invitat să descopere instalația „Andromeda – Child of Nature”, să contribuie la harta afectivă a orașului și să participe la jocuri pe teme de mediu cu Colectiva Regenerație.
Seara se încheie, între 19:30 și 20:30, cu proiecția de scurtmetraje CULMEA: Film și educație de mediu, urmată de conversații despre sustenabilitate și risipă alimentară.


Sâmbătă, 12 septembrie – Fragilitatea culturii
De la ora 14:00, Urban Sketchers invită publicul la un atelier de desen în aer liber. Copiii sunt așteptați la două ateliere – unul de ceramică și unul de cianotipie. Tot în premieră începe Troc Boboc, un schimb de plante între vecini.
Masa-laborator, curatoriată de TARRA Lab, propune instalațiile participative „Orașul de hârtie”, „In a relationship w/ Tâmpa” și „Orașul e al nostru”, care vor putea fi explorate pe tot parcursul zilei.
Lounge-ul Cărturești găzduiește Mișcarea pentru Lectură, cu un club de carte civică, un colț pentru redactat scrisori și un atelier de poezie colaborativă cu colectivul După Ziduri.
Asociația Parcul Natural București aduce instalația video „Vederi din Natură”, iar echipa CULMEA continuă conversațiile despre sustenabilitate și risipă alimentară.
De la ora 15:00, arboristul Alex Purcaru conduce un atelier de identificare a speciilor rare din Parcul Central, după care Breakingclub Brașov și Tupeu Crew invită publicul la „Take a Break”.
De la ora 17:00 are loc discuția „Parc vs. parcare: Cum gestionăm traficul din centru?”, cu participarea arh. Mihaela Stoian (președinte OAR BV), arh. Gruia Hilohi, arh. Andrei Fanciali.
De la ora 20:00 începe sesiunea de video mapping „Rabbit in Your Headlights”, realizată de Răzvan Pascu (Amural) și silent disco cu patru DJ locali: DJ Sabinski, DJ Ohm, DJ Ronin și DJ IO:NU.
Tot sâmbătă seara, cea de-a 18-a ediție Urban Proofing Weekly Ride pornește într-un tur de 20 de kilometri prin oraș.


Duminică, 13 septembrie – Fragilitatea orașului
Ziua începe la ora 14:00 cu Pop Up Shop „It’s Only Fair” și o dezbatere despre artă în spațiul public, organizată de Muzeul de Artă Brașov în cadrul „Clasei Culturale în deplasare”.
De la 14:00 are loc atelierul „Orașul tinerilor”, adresat liceenilor și studenților și susținut de Zbor și TARRA Hub.
Instalațiile video și de artă ale Asociației Parcul Natural București și ale Gabrielei Nicolae rămân expuse și duminică.
Lounge-ul Cărturești continuă Mișcarea pentru Lectură cu un atelier pentru copii susținut de Moni Cazan și cu MiniBiblioteca H, prezentată de Asociația H Brașov.
Seara continuă cu performance-ul de dans „Ritualuri pentru un peisaj fragil”, susținut de I Dance U și Ada Morar, de la ora 18:00.
Festivalul se încheie cu o nouă sesiune de video mapping, însoțită de un performance poetry cu Robert Elekes și Ruthless Cord Collective.


Un festival susținut de comunitate
În condițiile actuale, Street Delivery Brașov nu ar fi posibil fără sprijinul și implicarea voluntară a membrilor echipei și a partenerilor care cred în cauza festivalului.
Mulțumim Fundației Cărturești pentru sprijinul financiar.
Mulțumim Universității Transilvania din Brașov și Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov pentru sprijinul logistic și pentru găzduirea festivalului.
Mulțumim Asociației Amural, Ordinului Arhitecților din România – Filiala Brașov Covasna Harghita, Team Built Architects, Muzeului de Artă Brașov, Fundației Comunitare Brașov, Consorțiului Cultural Corona, Tipografiei, Bistro de l’Arte, Be Clockwise, CULMEA: Film și educație de mediu, SCUT pentru Spații Verzi și Super Bunici.
Mulțumim partenerului nostru de hidratare, Apa Minerală Zizin.
Mulțumim partenerilor media Munteanu Recomandă, Radio România Brașov FM, Salut Brașov, Iuhuu Brașov
Mulțumim lui George Roșu pentru identitatea vizuală a ediției.
Street Delivery Brașov #6 – „Ce rămâne?” are loc între 11 și 13 septembrie, în Curtea Corpului N al Universității Transilvania din Brașov. Cu intrare din Bd. Eroilor, segmentul Star-Modarom.
Descoperă ce se întâmplă în oraș
Evenimente în Brașov




