VIDEODOME | „GOOD KILL” (2014, r: Andrew Niccol)

“Good Kill” (2014) cu Ethan Hawke: dronele militare, războiul modern și un scenariu ambițios al lui Andrew Niccol care nu-și atinge potențialul.

Titlu de lungmetraj incitant, o distribuţie talentată (Bruce Greenwood – “Star Trek”, Zoë Kravitz – “Mad Max: Fury Road”, Peter Coyote – “E.T.”), un scenariu scris în baza unor fapte reale (utilizarea masivă a UAV’s – Weaponized Unmaned Aerial Vehicles – sau, mai pe înţelesul nostru, al dronelor super-sofisticate, în abordarea post-9/11 a conceptului militar de “War on Terror”) și, nu în ultimul rând, un cineast interesant (nominalizat la Oscar în 1999 pentru script-ul la “The Truman Show”) – chiar dacă la boxoffice este un loser cu patalama (cu excepţia SF-ului “In Time” din 2011, însă acolo succesul s-a datorat, prezumtiv, mai mult popularităţii lui Justin Timberlake) -, mai exact neozeelandezul Andrew Niccol, autorul neconvenţionalelor proiecte “Gattaca” şi “S1m0ne”, aflat aici la a treia colaborare cu Ethan Hawke după “Gattaca” şi “Lord of War”… şi atunci apare întrebarea legitimă: ce s-a putut întâmpla cu acest film de a trecut complet neobservat (doar câteva zeci de mii de dolari încasaţi din bilete în cinematografe şi nişte ediţii amărâte apărute pe DVD în ţări de mâna a doua)?

Premisa în sine

În opinia mea, răspunsul are două componente, care trebuie tratate distinct. Prima ţine de premisa în sine, deranjantă pentru americanii obișnuiți  fiindcă le aduce aminte timp de 100 de minute, în permanenţă, cum confortul lor domestic este dependent de compromisurile care ating praguri insuportabile făcute de cei care trebuie să îi protejeze şi care sunt plătiţi din taxele lor (CIA, Pentagon, NSA etc.), dar şi de faptul că atitudinea struţului (‘capul în nisip’) nu îi absolvă moral de complicitatea uciderii a multor oameni inocenţi de pe întreaga planetă prin intermediul unor instrumente create pe… Xbox.

Nu întâmplător, anul în care se desfăşoară povestea noastră este 2010, cel în care numărul uciderilor autorizate de americani (“targeted killings”) a atins apogeul, odată cu preluarea parţială a controlului dronelor de către serviciile secrete, care au nuanţat politica de atac de la “ţinte sigure” la “ţinte potenţiale detectate pe bază de pattern-uri”.

Maiorul Egan (Hawke), fost pilot de vânătoare cu numeroase misiuni la activ (are nostalgii de tip “Top Gun” şi ar vrea să revină în conflictul direct), a ajuns să extermine oameni prin intermediul joystick-ului.

Civili-militari-servicii-evenimente reale

Altfel, nimeni nu-i plânge de milă din moment ce locuieşte în siguranţă în apropiere de Las Vegas (armata are o scuză că nu mai trebuie să sacrifice vieţi de militari americani având acest instrument la dispoziţie) şi are o nevastă foarte apetisantă (January Jones – „X-Men: First Class”, serialul “Mad Men”), dar care, având probabil prea mult timp la dispoziţie, îl tot pistonează să îi împărtăşească din angoasele profesionale, când, de fapt, ea nu vrea cu adevărat să le ştie în detaliu.

Chestia asta cu civili-militari-servicii-evenimente reale nu avea cum să funcţioneze la publicul occidental consumator de popcorn, care, în continuare, are tendinţa să bage lucrurile urâte sub preş decât să şi le asume, mai ales în faţa unui ecran de cinema, și consideră, probabil, că e suficient de patriotic să fluturi un steag ‘stars and stripes’ pe 4 iulie pe peluza de lângă grătarul instalat în spatele vilei din suburbie… ipotecată băncii.

Un produs cinematografic aproape… inutil

Cel de-al doilea aspect care face din acest film un produs cinematografic aproape… inutil este, în opinia mea, scenariul excesiv de ambiţios al lui Andrew Niccol (în acest caz şi producător), care încearcă să jongleze în spaţii aproape claustrofobe – indiferent că e vorba de containerul de serviciu sau de bucăţica de gazon înconjurată de un gard ce separă civilizaţia de pustietate – şi cu personaje puţine, cu o arie vastă de probleme de ordin psihologic, moral şi etic.

Din păcate, în “Good Kill”, cineastul reuşeşte contra-performanţa să transforme realul în… ireal, obţinând efectul opus aspiraţiilor sale. Ne-existând un conflict, nu apare nici sentimentul ameninţării directe, dramele de ordin profesional sau personal sunt sugerate, dar fără a transmite semnale percutante, iar pe bietul Egan, dincolo de un anume punct, chiar nu mai reuşeşti să îl înţelegi (nu că Ethan Hawke nu îşi face datoria ca actor).

Vrei să fii un „top gun” precum Tom Cruise, dar să şi stai la căldurică cu soţia în Nevada, ştii că ai probleme, însă armata nu are psihologi în dotare, iar ţie îţi este interzis ca veteran să îţi dai demisia dacă nu mai suporţi, chiar n-ai opţiuni… pe bune? „Good Kill” este… o dronă de film lipsită complet de suflet, ce putea fi uşor rezumată în maximum jumătate de oră. Părerea mea.

» Text de IOAN BIG | Videodome