Aventură de o noapte / One Night Only – imaginează un New York în care persoanele singure au voie să întrețină relații intime într-o singură noapte din an. În acest decor, Allie și Owen se întâlnesc întâmplător, iar întâmplările neprevăzute îi despart în cea mai haotică noapte a anului.
Comediile romantice ne-au obișnuit cu întâlniri întâmplătoare, gesturi grandioase și povești care demonstrează că dragostea apare atunci când te aștepți mai puțin. Aventură de o noapte (One Night Only), noul film regizat de Will Gluck, pornește de la aceeași idee, dar o plasează într-o lume cu reguli complet diferite. Rezultatul este o comedie romantică, care îmbină umorul, romantismul și o premisă cât se poate de neobișnuită.
Allie și Owen, într-un labirint al coincidențelor
Acțiunea se desfășoară într-o versiune fictivă a New York-ului, unde persoanele singure au voie să întrețină relații intime doar într-o singură noapte din an. În acest context îi cunoaștem pe Allie (Monica Barbaro) și Owen (Callum Turner), doi tineri aflați în căutarea iubirii, care se întâlnesc întâmplător chiar în cea mai aglomerată și haotică noapte a anului.
Deși între cei doi apare imediat o conexiune, o serie de întâmplări neprevăzute îi despart iar și iar, transformând orașul într-un adevărat labirint al coincidențelor. În timp ce încearcă să se regăsească, cei doi descoperă că, uneori, cea mai importantă întâlnire este cea pe care nu ai planificat-o niciodată.
Will Gluck și distribuția filmului
Monica Barbaro, nominalizată la Oscar pentru interpretarea lui Joan Baez din A Complete Unknown și cunoscută publicului pentru rolul din Top Gun: Maverick, o întruchipează pe optimista Allie. Alături de ea este Callum Turner, nominalizat la premiile BAFTA pentru interpretarea din The Capture și apreciat pentru rolurile sale din The Boys in the Boat și seria Fantastic Beasts, intră acum în pielea lui Owen, un tânăr ce încearcă să-și găsească locul într-o lume cu reguli neobișnuite.
Distribuția este completată de Maya Hawke, cunoscută pentru Stranger Things, Julia Fox (Uncut Gems), artista King Princess, comedianții Ben Marshall și Ziwe, dar și Molly Ringwald – una dintre figurile emblematice ale filmelor pentru adolescenți din anii ’80, precum Sixteen Candles, și LeVar Burton, actor premiat cu multiple premii Emmy.
Will Gluck, cel care semnează pentru regie, este persoana din spatele unor comedii romantice de succes precum Easy A, Friends with Benefits și Anyone But You. Scenariul îi aparține lui Travis Braun, autorul scriptului original inclus pe celebra Listă Neagră a filmelor, în timp ce Gluck a contribuit ulterior la dezvoltarea acestuia.
Aventură de o noapte este mai mult decât o simplă poveste de dragoste. Pelicula explorează presiunea socială, întâlnirile din era modernă și felul în care oamenii încearcă să găsească o conexiune autentică într-o lume în care totul pare să fie contra cronometru. Pentru aceia dintre noi care apreciază comediile romantice inteligente, dialogurile pline de umor și poveștile despre destin și coincidențe, filmul apare în cinematografele din țară pe 28 august2026.
TEXT de IULIANA CIOCÎRLAN | FILM
- Data premieră 28.08.2026
- Titlu RO Aventură de o noapte
- Titlu original One Night Only
- Regia Will Gluck
- Distribuție principală Monica Barbaro, Callum Turner, Maya Hawke, Molly Ringwald, Julia Fox
- Durata 102 minute
- Gen Comedie, Dramă, Romantic, Dragoste
- Distribuitor Ro Image 2000
Citește și recenzia lui Răzvan Sădean:
PREMIERĂ | „Aventură de o noapte”, o comedie romantică cu un twist distopic și satiric
Vă mai amintiți de The Purge: Noaptea judecății, thrillerul horror scris și regizat de James DeMonaco, în care, timp de 12 ore pe an, toate infracțiunile devin legale? Will Gluck, regizorul care a reaprins apetitul publicului pentru comediile romantice cu filme precum Iubesc să te urăsc (2023), cu Glen Powell și Sydney Sweeney, Prietenie cu folos (2011), cu Justin Timberlake și Mila Kunis, și Easy A (2010), cu Emma Stone, pornește de la o premisă asemănătoare: o singură noapte în care regulile societății sunt suspendate, doar că în locul unei nopți dedicate violenței imaginează una dedicată aventurilor sexuale.
PREMIERĂ | „Aventură de o noapte”, o comedie romantică cu un twist distopic și satiric
PREMIERĂ | WEEKEND LA SPA: Dorinţa de relaxare poate produce haos
Există filme care îți promit relaxare și există filme care îți amintesc că relaxarea poate fi o iluzie. După succesul comediilor Bad Moms și The Hangover, la finalul lunii august, Jon Lucas și Scott Moore revin pe marile ecrane cu Spa Weekend, o poveste care pornește de la ideea unei vacanțe între prietene și sfârșește cu o avalanșă de încurcături, confesiuni, situații absurde, decizii impulsive și revelații neașteptate, rezultatul fiind o comedie alertă, în care fiecare personaj are momentul său de strălucire.
PREMIERĂ | WEEKEND LA SPA: Dorinţa de relaxare poate produce haos







