Comedia inspirată de Hitchcock, Crima de la etajul 3 pornește de la o bănuială simplă: vecinul de vizavi și-ar fi ucis soția.
Regizorul Rémi Bezançon își pune referințele cinematografice la vedere, de la genericul à la Saul Bass până la perdeaua de duș din Psycho. Iar Laetitia Casta și Gilles Lellouche țin filmul pe linia dintre thriller și comedie conjugală.
Rom-Com conjugal
Crima de la etajul 3, noul film al lui Rémi Bezançon (Ziua care mi-a schimbat viaţa, Un eveniment fericit) este, în mod cert, o comedie şi încă una foarte simpatică, doar că putem avea niscaiva dificultăţi în a o eticheta… ceea ce e de bine, din moment ce se relevă a fi deopotrivă un tribut adus celei de-a șaptea-a arte, apoi un thriller care, încă de la genericul à la Saul Bass, îşi extrage seva în mod asumat din Rear Window, clasicul lui Hitchcock şi, nu în ultimul rând, un Rom-Com conjugal.
Collette, profesoară la Sorbona și expertă în cinema-ul lui Alfred Hitchcock, s-a săturat să-l vadă învârtindu-se toată ziua în pijamale prin apartament pe François, partenerul ei, un romancier mizantrop a cărui viață este indiscutabil mai puțin palpitantă decât popularele aventuri pe care şi le imaginează în scris, și își dorește emoția filmelor clasice pe care le vede cu studenții ei. Asta până când, într-o zi, femeia începe să suspecteze că vecinul de vizavi și-a ucis soția şi îşi târăşte consortul într-o investigaţie detectivistică pentru a scoate la iveală adevărul.
Perdeaua de duş din Psycho
Povestea, simplă şi amuzant de urmărit, se construieşte pe alchimia dintre interpreţii cuplului aflat în pierdere de viteză, Laetitia Casta (Cruciada copiilor, Un om fidel) şi Gilles Lellouche (Asterix şi Obelix, Kompromat), care jonglează abil între notele realiste şi referinţele meta, astfel încât nu ne prindem, de fapt, când se iau în serios şi când se transformă în vehicule pentru clin d’oeil-uri la adresa maestrului suspansului, a cărui siluetă o vedem ieşind la un moment dat dintr-un hotel. Altfel, dincolo de trimiterile la Rear Window (pusul în balanţă al Laetitiei Casta cu Grace Kelly va fi inevitabil pentru cinefili), avem parte şi de perdeaua de duş din Psycho, dar şi de efectul Vertigo.
Orice film cu pretenţii de policier, fie acesta şi comedie, are nevoie de un personaj negativ care să impresioneze… într-un fel sau altul.
În Crima de la etajul 3, Guillaume Gallienne (Confesiunea unui copil al secolului) interpretează rolul vecinului suspect, care de profesie este actor, iar asta furnizează unele dintre cele mai reuşite gaguri din lungmetrajul lui Bezançon.
Mereu au existat tentative de a construi narative pe fundaţii deja validate, însă, în acest caz, avem parte de frumoasa surpriză ca, în loc să încerce să ascundă influenţele, Crima de la etajul 3 le exhibă cu mândrie, pentru a transmite un mesaj limpede că vrea să ofere publicului o poveste cu un anume aer de prospeţime, fără a copia sau a parodia.
Altfel spus, nu trebuie să fii un fan al lui Hitchcock pentru a te relaxa văzând această comedie, care va avea premiera la noi pe 11 septembrie.
Text de IOAN BIG | Film
Citește și acest articol Zile și Nopți
-> VIDEODOME | “THE WARRIOR’S WAY” (2010, r: Sngmoo Lee)
The Warrior’s Way (2010), regizat de Sngmoo Lee, combină codurile westernului cu estetica filmului asiatic într-un spectacol vizual excentric, greu de încadrat într-un singur gen. În VIDEODOME, Ioan Big revizitează această întâlnire dintre Est și Vest, de la orașul-fantomă și duelurile clasice la simbolismul oriental, circul grotesc și muzica lui Verdi.
West, elemente din reţeta tradiţională a Western-ului: cătunul izolat (conceptul de “ghost town”), luptătorul singuratic, haita de nelegiuiţi puşi pe rele şi pe căpătuială, răzbunarea cu fundament emoţional, fata neajutorată ce se maturizează cu frustrarea discriminării într-o microsocietate construită să dispreţuiască orice fel de minoritate vulnerabilă (sexual, profesional, rasial, fizic, economic), duelul final ‘unu-la-unu’… pe scurt, “The Good, the Sad and the Ugly” (cu referire la personajele interpretate de Bosworth, Jang şi Rush), după scria Mike Hale în New York Times.
